text Devotionale

EL a mers înaintea ta.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rodica Pele

   Sunt momente în viață când ai așa de mare nevoie ca cineva să meargă înaintea ta și să-ți netezească drumul. Recent a trebuit să merg într-un loc unde nu mai fusesem niciodată. În timp ce mă pregăteam, mă tot gândeam dacă o să ajung bine la destinația propusă. Îmi făceam griji de tot felul, dar Dumnezeu în bunătatea Lui mi-a scos înainte oameni care deja fusese acolo unde urmam eu să merg. Ei mi-au spus tot ce trebuie să fac ca să ajung cu bine la destinația dorită de mine.
În acele momente m-am gândit că tot la fel este și în călătoria noastră spre cer. Isus a mers înaintea noastră, ne-a netezit calea. Pe unde mergem noi El a fost deja, așa că ne poate ajuta să ajungem cu bine în cer. În Biblie avem toate detaliile de care avem nevoie că să ajungem în siguranță la locul spre care ne îndreptăm. Nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic, de ce va fi sau dacă vom reuși să ajungem la locul dorit. Dacă suntem atenți la tot ce este scris în Biblie și urmăm toate sfaturile pe care ni le-a lăsat Cel care a mers înaintea noastră, Dumnezeu ne promite că vom ajunge cu bine în cer. 
Poate de multe ori zici ,,nu mai pot, este prea greu să înaintez”, ai prea multe probleme dar ceea ce te ajută să nu renunți este că și Isus a trecut prin toate acestea și exemplul Lui te încurajează să mergi mai departe. Sfaturile și încurajările pe care le primim din Scriptură, de la cei care deja au trecut prin ceea ce trecem noi acum, ne sunt de mare ajutor în călătoria noastră spre cer. Pavel, Petru și toți ceilalți pe care îi găsim pe paginile Scripturii, au fost oameni cu slăbiciuni ca și noi. Și ei au trecut prin probleme, boli și tot felul de stări ca și noi, dar nu au renunțat pentru că au avut o țintă, să ajungă în cer. Ei sunt pentru mine o încurajare mare și pot fi și pentru ține! 
Tu care citești aceste rânduri, să ştii că putem ajunge cu bine la ținta dorită de noi, cerul! Cel mai mult poți fi încurajat de oamenii care au trecut prin aceleași probleme prin care treci tu acum, simți că te înțeleg pentru că ei au experimentat deja ceea ce tu experimentezi acum. Contează foarte mult să știi că și alții au trecut pe unde urmează să mergi tu și că au reușit. Primești o pace că totul o să fie bine și indiferent de situații, vei ajunge la ținta dorită.

Deci mergi pe urmele pașilor LUI, paşi care te vor duce în veşnicii!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>