Durerea pentru cei dragi

Textul - Romani 9:1-5
Versetul de memorat - Romani 9:2

"Simt o mare intristare si am o durere necurmata in inima."


S-ar putea spune ca multi se asteapta ca, daca si-au dat viata Domnului Isus, sa nu experimenteze nici un fel de durere, ci numai fericire. Psalmistul David spune in Ps.32 ca "cel ce are faradelegea iertata si pacatul acoperit este un om fericit", iar Domnul Isus spune ca "fericiti sunt cei ce plang" si cei care sunt "prigoniti din pricina neprihanirii". Durerea pe care Pavel a simtit-o nu era pentru pacatul lui, si chiar cand a suferit din pricina neprihanirii, nu s-a plans niciodata. El era intristat si simtea o durere necurmata in inima din pricina celor dragi si nemantuiti. Nu-l poate intelege pe Pavel numai cel ce a experimentat durerea lui. Pentru ca el gustase iertarea si bunatatea lui Dumnezeu, eliberarea de sub Lege, pentru ca avea fagaduintele Lui nespus de felurite si scumpe si se bucura de ele, pentru ca prin ele se putea face partas firii dumnezeiesti, el dorea ca si rudeniile lui, fratii lui sa guste aceasta fericire.

Persoanele pe care le iubim cel mai mult sunt adeseori cele care ne ranesc cel mai mult. Cand un copil este bolnav intr-o familie, parintii arata cea mai mare rabdare si dragoste fata de el. Dar daca copilul, in loc sa aprecieze dragostea si jertfa parintilor, se razvrateste si nu vrea sa ia medicamentul prescris, nu ne este greu de banuit care va fi rezultatul.

Fiul risipitor, din pilda pe care Domnul Isus a spus-o, este un exemplu in acest sens. Acesta a plecat in lume cu partea de avere care i s-a dat. L-a iubit tatal mai putin ca inainte? Tatal a facut ce nu facuse pana atunci. Se ducea poate in fiecare zi dimineata sau seara pe drumul pe care plecase fiul sau, isi punea mana streasina la ochi si scruta orizontul sa vada silueta fiului lui. Dragostea lui s-a dublat odata cu durerea. Cand s-a intors acasa, dupa ani de ratacire, tatal nu i-a tinut mai intai o lectie, ci si-a aratat o dragoste care intrece orice imaginatie, l-a imbracat, l-a incaltat, i-a pus inel pe deget si l-a invitat la ospat. Asa erau rudeniile lui Pavel, niste fii risipitori, si el simtea ce simte Dumnezeu pentru ei. Ei au avut infierea, slava, legamintele, slujba dumnezeiasca, fagaduintele si din ei a iesit, dupa trup, Hristosul, si totusi nu-L cunosteau si nu-L slujeau pe Dumnezeu ca Tata. Pavel a mers asa de departe in dragostea sa, incat dorea sa fie el anatema, adica despartit de Hristos, numai ca cei dragi ai lui sa fie mantuiti.

Meditatia zilei: Cat de mult ne doare pentru cei dragi care merg in iad?