Dupa Psalmul 42

Cantarea fiilor lui Core.

Fiii lui Core scriu acest psalm catre mai marele cantaretilor, descriind in el starea prin care ei treceau de o buna bucata de vreme. Si acesti fiii ai lui Core nu scriau dintr-o pozitie de oameni de satulii de bine, ci mai degraba din pozitia unor oameni insetati dupa Dumnezeu. Si un om insetat dupa Dumnezeu este cel mai potrivit ca sa scrie nu ceea ce vreau altii sa auda, ci ce trebuie alti sa auda. Acesti fiii ai lui Core se pare ca au trecut printr-o perioada de foamete si de sete dupa Dumnezeu. Au ajuns sa traiasca timpul si vremea cand Dumnezeu tacea, si asta inseamna defapt foamete si sete. Dar in schimb vorbeau vrajmasi lor, iar pentru fiii lui Core acest lucru a fost motivul ca ei sa devina si mai insetati dupa Dumnezeu. Ardea un foc in inima lor, pe care puteau sa il verse afara din ei, dar au preferat sa si-il verse inlauntrul lor.

Stiti, cind ai un foc in inima, nu il varsa pe cei din jur, ci mai degraba inlauntrul tau. Si Core ne poate provoca astazi si pe noi. Am putea si noi oare sa dam un exemplu, bazat pe ce vedem sau ce traim, la cum il doreste sufletul nostru pe Dumnezeu? Cum? Cerbi doresc izvoarele de apa, asta inseamna sete, dar izvoarele de apa inseamna inseamna nu doar sursa de apa, ci belsug de apa.

Dupa psalmul 42, a dori cu a fi insetat este totuna, dorintele si setea sunt in suflet si ele nu pot ramanea mult ascunse, si nici nu pot fi ignorate si nici nu pot fi trecute cu vederea. Uitati ce sete avea psalmistul. Sete dupa Dumnezeul cel viu. Mai ai tu aceasta sete? Sete dupa Dumnezeul cel viu? Sau ai sete dupa lucruri de care nu te mai saturi, sau dupa lucruri la care ravnesti. Dupa psalmul 42, sufletul are dorinte, sufletul are si foamete si sete, pentru ca omul nu poate trai numai cu paine, ci cu orice cuvant care vine din gura lui Dumnezeu.

Si acest om insetat dupa Dumnezeul cel viu, are mari lupte, zilnic este pus la incercare pentru nadejdea care este in el. Si oameni care au si ei un dumnezeu, vin si il provoaca pe psalmist, fara incetare: Unde este Dumnezeul tau? Vorbesti adesea de un Dumnezeu viu, dar nu astepta sa fi crezut, ci mai degraba ironizat. Psalmistul a luat foarte personal orice fel de ironie la adresa lui, si a ajuns pentru aceasta sa aibe un meniu special si ziua si noaptea se hranea cu lacrimi. Se hranea cu lacrimi. Unde in firea pamanteasca? Ati vazut voi firea ca sa planga? Psalmistul nu isi abandoneaza sufletul in mana negustorilor de suflete, si nici nu se da batut, iar cu privire la setea lui stie ca solutia este tot in mainile lui. Cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu? Pai ia vezi poti da acum, sau astazi un raspuns? Ca parca poporul Domnului a ajuns legat de stiri de pe mapamond, de facebok, de retele de socializare, de retele de relaxare, carand un suflet insetat plimbandu-il nu intre Iordan si Hermon, si nici urcandu-il pe muntele Mitear, ci mai degraba plimbandu-il intre maruta si paruta, intre facebuc si instantgram, intre televizoare si tablete.

Cand te vei duce sa te arati inaintea Domnului? Dar nu trebuie sa raspunzi de gura mamei sau a pastorului sau a tatei. Raspunde din pricina setei care este in sufletul tau.

Dupa psalmul 42, sa stiti ca vremurile acestea in care mai putem sa mergem la adunare trebuie pretuite. Nu o sa ramana pururi asa. Uitati ce a patit si psalmistul, a ajuns vremea cand nu mai putea sa mearga la Casa lui Dumnezeu, dar a avut ancore puternice de pe vremea cind putea sa o faca. Ce vremuri frumoase au apus. Si nimeni nu le plange, doar pe ici pe colo cite un caine mai latra ca a fost rau, cand pomii erau incarcati cu roade si ogoarele cu grau, iar tara avea uzine. N-a fost rau, a fost bine, pentru ca erau strigate de bucurie si de multumire. Pretuiti momentele petrecute in Casa lui Dumnezeu, pretuiti si momentele petrecute pana la Casa lui Dumnezeu, sunt unice, si pot devenii istorie.

Dupa psalmul 42, trebuie sa incepi sa vorbesti cu sufletul tau, fie intreband, fie dand raspunsuri. Chiar daca ajungi sa fi mahnit. Stiti leacul pentru sufletul tau nu este in mainile nimanui, ci este in visteria inimi tale. Nu exista ca cineva sa poata vorbi de la suflet la suflet. Dar cineva poate sa iti vorbeasca de la inima lui la inima ta ( Rut 2:13). La sufletul tau numai Dumnezeu si tu poti sa vorbesti. Chiar si curatarea sufletului nu se face cu apa de ploaie, ci prin ascultarea de Adevar si prin Duhul, personal ( 1 Petru 1:22). Deaceea suntem chemati sa strangem in inima noastra Cuvantul lui Dumnezeu, ca prin El ne vom vindeca si mantui sufletele. Nu este bine sa ne ancoram sufletele in nadejdi inselatoare si nici in slava pamanteasca.

Dupa Psalmul 42, cunosti ca ai leacul bun pentru suflet, daca te gandesti la Dumnezeu, oriunde ai fi, fie esti in belsug, fie esti in lipsa, fie esti pe munte, fie esti in pustiu, fie mergi pe valuri, fie trec valurile peste tine.

Dupa psalmul 42, un om cu sufletul insetat dupa Dumnezeu nu merge in rand cu lumea. Lumea noaptea merge la culcare, omul cu sufletul insetat isi incepe cantarile de lauda si apoi rugaciunea. Dar asta nu e doar o expresie a setei personale, ci este si un semn de recunostinta fata de indurarile Domnului din timpul zile. Indurarile Domnului sunt acolo pentru noi in fiecare zi. In schimb nu ne cere nimic, ne lasa sa ne vada ce fel de suflete avem.

Mai exista in sufletul nostru vreo dorinta? Vreo sete? Dar vreo mahnire? Bogatul caruia i-a rodit tarina, si-a inteles gresit menirea sufletului sau. Atat de gresit incat a fost gata sa isi mareasca hambarele, nestiind ca sufletul nu are nevoie nici de hambare, nici de mancare si nici de bautura.

Dupa psalmul 42, a sti ca ai suflet, asta inseamna inceputul al adevaratelor responsabilitati.

Ciprian Muresan, Irlanda.