text Devotionale

Dumnezeu transformă ziua ta proastă într-o zi bună

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Meditatii zilnice 21.03. 09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore

Estera 9:22... întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, ... .

Azi mulţi evrei sărbătoresc ziua Purim, nume derivat din soarta pe care un păgân, pe nume Haman a vrut s-o arunce asupra evreilor, privind credinţa lor, în vremea când aceştia se aflau în Persia, sub regele Ahaşveroş.

Haman, personajul cel rău din istoria din cartea Esterei, ura evreii şi s-a gândit cum să-i extermineze. L-a făcut pe regele Ahaşveroş să-i permită să emită un decret prin care să poată distruge pe toţi evreii într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea a lui Adar. Dar Dumnezeu a folosit-o pe regina Estera şi pe unchiul ei, Mardoheu, amândoi evrei, să întoarcă planul lui Haman şi să salveze pe evrei.

Haman a fost spânzurat pe eşafodul construit pentru Mordecai, iar apoi, regele a permis Esterei şi lui Mordecai să emită un contradecret prin care evreii aveau voie să se apere şi să-şi distrugă duşmanii într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprăzecea a lui Adar.

Aşa că în loc ca evreii să fie exterminaţi în acea zi, duşmanii lor au fost distruşi. Dumnezeu a transformat o zi rea pentru evrei, într-o zi bună, le-a transformat întristarea în bucurie şi jalea în zi de sărbătoare, dându-le victoria asupra duşmanilor lor.

Prietene, Dumnezeu poate face la fel pentru tine, azi. El doar vrea ca tu să rămâi în odihnă, în poziţia ta în Cristos. Vezi tu, datorită lucrării terminate la cruce, a Lui Cristos, eşti aşezat în locurile cereşti, în Cristos, deasupra oricărei domnii si atac al celui rău. (Efeseni 2:6) Asemeni lui Mardoheu, aşezat la porţile regelui, care a refuzat să se închine în faţa lui Haman, să nu ne plecăm în faţa lui satan, permiţându-i să ne scoată de pe poziţia de odihnă în Cristos. Nu-i permite să te îngrijoreze, să te tulbure şi să te determine să faci lucruri pentru a fi mântuit.

Estera a fost de asemenea într-o poziţie de odihnă, înainte ca Haman să fie executat. Ea a fost aşezată pe o canapea, iar Haman îşi cerea viaţa din mâinile ei. În timp ce vorbea, el a căzut accidental peste canapeaua pe care stătea regina iar regele, crezând că a vrut să atace regina, l-a trimis la moarte.

Dragule, rămâi în odihnă, în lucrarea terminată a Lui Cristos şi El va schimba ziua ta rea în zile de bucurie şi ospăţ.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>