text Devotionale

DUMNEZEU TE PĂZESTE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Tu mă înconjori pe dinapoi…” (Psalmul 139:5)

Ce încurajare să știi că Dumnezeu este cu tine, iar Biblia spune că El îți păzește chiar și spatele. Un autor scrie: „În călătoria lui Israel prin pustie și spre Țara Promisă, soldații aveau o avangardă și o ariergardă. Avangarda era formată din santinele care mergeau înainte ca să exploreze și să sugereze un plan de înaintare. Ariergarda stătea la urmă pentru a strânge ceea ce a rămas și pentru a se asigura că nu lasă în urmă nimic de valoare. Dumnezeu este ariergarda mea. Continui să merg înainte, la fel ca tine, uneori ducându-mi viața într-un ritm prea alert și fără a duce lucrurile la bun sfârșit. Dar Dumnezeu vine în urma mea și termină ceea ce am făcut eu cu jumătate de măsură. Dacă ar fi să privești în urmă, câte sarcini ai vedea că au rămas neterminate pentru că urgența altor sarcini noi te-a solicitat înainte de a o termina pe prima? Dacă ți-ai dat toate silințele, Dumnezeu va face restul! Am discutat cu câțiva părinți despre adolescenții lor. Ei mi-au zis: „Dacă aș fi făcut…” și le reamintesc cu blândețe că au făcut tot ce au putut. Acum trebuie să se încreadă în ariergarda lui Dumnezeu care va trece la fapte și care va termina cele începute de ei, va culege lucrurile stricate, le va repara și le va transforma în ceva extraordinar de frumos.” Ți-a dat Dumnezeu ceva de făcut? „„Ațintește-ți privirea la ceea ce te așteaptă acum, peste o jumătate de an sau un an.” „Nu te abate nici la dreapta nici la stânga” (Proverbe 4:27). Aceasta e o provocare mai ales în aceste vremuri în care sunt atâtea lucruri care ne distrag atenția. Nu uita, puterea celui ce te trimite este mai importantă decât puterea celui ce este trimis. Cuvântul pentru tine astăzi este următorul: Dumnezeu te păzește pe „dinapoi și pe dinainte”!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>