text Devotionale

Dumnezeu nu te pedepsește pentru păcatul tău

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri

Efeseni 1:7 ”In El avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor potrivit cu bogatiile harului Sau.”

Unii crestini cred ca desi avem iertarea pacatelor, nu suntem eliberati de pedeapsa pacatelor. In alte cuvinte, mai poti astepta inca pedeapsa de la Dumnezeu pentru pacate.

De exemplu, unor cupluri crestine li s-a spus de catre pastori ca nu pot avea copii pentru ca Dumnezeu ii pedepseste pentru ca au avut relatii sexuale inainte de casatorie. Deci, desi Dumnezeu i-a iertat, El totusi trebuie sa ii pedepseasca.

Eu nu incurajez relatiile sexuale premaritale, dar vreau sa stii ca Dumnezeu, care este singuru care poate aprecia intreaga valoare a sangeleui fiului Sau si care este complet satisfacut sa jertfa Fiului Sau, are pace in inima astazi, cu privire la pacatele tale. De aceea El nu este impotriva ta cand pacatuiesti. Nici nu e gata sa te pedepseasca cand pacatuiesti. Nu, El inca te iubeste, este de partea ta si vrea sa te ajute sa invingi pacatul.

In Vechiul Testament, sangele animalelor putea 'acoperi' doar pacatele, nu le putea sterge. (Evrei 10:4). Dar sangele lui Isus nu este ca si sangele animalic! Pentru ca printr-o singura jertfa, sangele etern al Fiului lui Dumnezeu ti-a indepartat pacatul pentru totdeauna (Psalmul 103:12) si te-a spalat de toate faradelegile! (1 Ioan 1:9). De fapt, Dumnezeu este asa de multumit de lucraraea perfecta a Fiului Sau incat iti spune astazi 'Si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele lor si nici de faradelegile lor' (Evrei 10:17). Si daca Dumnezeu nu si le aminteste, de ce te-ar pedepsi pentru ele?

Dragul meu,”In El ai rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor potrivit cu bogatiile harului Sau”. Datorita lucrarii compete a lui Isus, toate pacatele tale au fost complet iertate. Si iertarea completa inseamna ca pedeapsa pentru pacatele tale nu mai poate cadea asupra ta pentru ca deja a cazut pe Isus la cruce. (Isaia 53:5)

Deci daca ti se intampla ceva sa nu crezi nici o clipa ca Dumnezeu te pedepseste pentru un anume pacat. Uita-te la cruce, si fii constient ca pacatele tale sunt pe deplin pedepsite in trupul lui Cristos!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>