Dumnezeu ne vede

Dumnezeu Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva... care să caute pe Dumnezeu.
Psalmul 53.2

Un copil birmanez a primit permisiunea de la părinţii săi care erau păgâni, să meargă la o şcoală creştină pentru a învăţa să citească şi să scrie. După un timp, părinţii au observat că băiatul lor nu mai credea în idolii care erau cinstiţi în familia lor de multe secole.

Tatălui îi veni o idee. Îl conduse pe băiat într-un templu în care se putea vedea unul din idoli îmbrăcat cu haine preţioase şi împodobit cu podoabe de mare valoare. Apoi zise:

– Priveşte, fiul meu! Pe acest dumnezeu îl poţi vedea, dar creştinii nu-L pot vedea pe Dumnezeul lor.

– Da, tată, noi putem vedea pe dumnezeul tău, dar el nu ne poate vedea pe noi. Noi creştinii nu-L putem vedea pe Dumnezeu, dar El ne vede tot timpul.

Da, noi putem vedea idolii, dar ei nu ne pot vedea. Despre idoli, psalmistul a scris: „Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miros, au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor. Ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei“ (Psalmul 115.4-8).