text Devotionale

DUMNEZEU LUCREAZĂ!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu…” (Filipeni 3:8)

Experiențele pe care le-ai avut înainte de a-ți încredința viața lui Hristos, inclusiv lucrurile pe care le regreți, pot fi răscumpărate și puse în valoare. Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos pe drumul Damascului, viața lui fusese dedicată studiului Legii Vechiului Testament: „sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.” (Filipeni 3:5-6) Privind în urmă, este posibil ca Pavel să fi considerat că anii săi de studiu ca fariseu au fost irosiți. Dar Dumnezeu l-a pregătit pe Pavel ca să le arate evreilor că Hristos a fost împlinirea Scripturilor Vechiului Testament pe care el le cunoștea atât de bine. Este ușor să cădem în capcana de a crede că Dumnezeu nu începe să lucreze în viețile noastre până în ziua în care Îl cunoaștem pe Hristos ca Mântuitor. Scriptura spune că El „ne-a cunoscut mai dinainte”, ceea ce înseamnă că ne-a ales și ne-a pregătit cu mult înainte să-L cunoaștem (vezi Romani 8:29-30). Psalmistul David spune că Dumnezeu a scris toate zilele vieții sale înainte ca acestea să existe (vezi Psalmul 139:16), iar acest lucru este valabil și pentru tine. Dumnezeu este la lucru în viața ta în moduri de care nu ești conștient! Chiar și atunci când ești incapabil să-L vezi la lucru, Dumnezeu este întotdeauna activ în tine, înfăptuind buna Sa plăcere. Cine spune asta? Biblia: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13) Credința transformă întrebarea „Lucrează Dumnezeu?” în declarația plină de credință: „Dumnezeu lucrează!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>