text Devotionale

DUMNEZEU ÎȚI OFERĂ ÎNCĂ O ȘANSĂ!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„…Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.” (Ieremia 29:12)

Pentru că nu L-au ascultat pe Dumnezeu, iudeii au petrecut aproape 70 de ani ca robi, în Babilon. Ei și-au pierdut bucuria, libertatea și identitatea – adică, tot ce face ca viața să merite a fi trăită. Dumnezeu, însă, nu terminase cu ei! El le-a spus următorul lucru: „De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta. Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul…” (Ieremia 29:10-14) Poate te-ai îndepărtat de la credință și te-ai abătut de la calea cea dreaptă. Cred că toți am făcut așa ceva într-un moment sau altul. Însă, când citești relatările biblice despre oamenii pe care i-a binecuvântat și i-a folosit Dumnezeu, descoperi că falimentul spiritual nu este un lucru neobișnuit. Deseori face parte din procesul învățării. În realitate, nu există nimic din trecutul sau din prezentul tău de care Dumnezeu să nu se poată folosi. Când venim în lumea aceasta, niciunul dintre noi nu știm exact ce ar trebui să facem cu viețile noastre. Nu e cel mai grav lucru… Începe chiar acolo unde te găsești în acest moment. Când Dumnezeu te readuce pe cale, El începe prin a-ți dărui un simț al speranței, pentru că numai speranța venită de la Dumnezeu te poate sprijini în vremuri grele. Dacă te întrebi: „Voi ajunge vreodată acolo unde ar trebui să ajung în viață?”, întoarce-te și recitește promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu poporului Său: „Eu… vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11) Și pentru că este același Dumnezeu care a oferit poporului Israel încă o șansă, îți va oferi și ție una – atunci când te întorci la El!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>