DUMNEZEU INTERZICE RUGĂCIUNEA PROFETULUI PENTRU POPORUL IDOLATRU ŞI ÎMPIETRIT

Ier. 7.16-20 Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei şi nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta! Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului? Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul şi femeile frământă aluatul ca să pregătească turte împărătesei cerului şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie. Pe Mine mă mânie ei oare, zice Domnul, nu pe ei înşişi, spre ruşinea lor?” De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, mânia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi animale, peste copacii de pe câmp şi peste roadele pământului şi va arde şi nu se va stinge.”

Interdicţia cu privire la rugăciunea de mijlocire pusă prorocului Ieremia pare ceva ciudat la prima vedere. Totuşi Dumnezeu nu greşeşte niciodată când cântăreşte motivele şi faptele poporului Său care Îl părăsise, şi în inimă şi în mod public. Ştim din Ioan 17 că Domnul Isus, ca Mare-Preot, Se roagă astfel: „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi;” (Ioan 17.9) În versetul 20 din acelaşi capitol Domnul Se roagă şi pentru cei care vor crede în cuvântul Evangheliei vestit de apostoli în viitor. Acelaşi lucru îl face Dumnezeu şi cu iudeii din vremea lui Ieremia care slujeau idolilor fără nicio jenă cu toată familia lor. Aceşti oameni ieşiseră complet din ascultarea faţă de Dumnezeu şi n-aveau niciun fel de gând să se reîntoarcă la Domnul, ci dimpotrivă, Îl sfidau pe faţă în piaţa publică aducând jertfe împărătesei cerurilor şi altor dumnezei străini. De aceea mijlocirea lui Ieremia pentru astfel de oameni nu-şi mai avea rostul, nu mai folosea la nimic. Slujirea idolatră aduce întotdeauna dreapta mânie a lui Dumnezeu peste cei ce o practică. Acest text biblic care descrie pedepsele divine peste locuitorii Ierusalimului şi ai lui Iuda confirmă, cu anticipaţie, afirmaţia paulină din Romani 8.20-21: „Căci firea a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o, cu nădejdea însă, că şi ea va fi eliberată din robia degradării, ca să aibă parte de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu.” Când Dumnezeu va pedepsi pe oamenii din Iuda, conform profeţiei lui Ieremia, vor suferi la fel de mult împreună cu oamenii vinovaţi şi mediul înconjurător: animalele domestice şi sălbatice, copacii de pe câmp şi roadele pământului a cărui odihnă legală Israel nu a respectat-o. De aceea evreii au fost duşi în robie timp de şaptezeci de ani, în Babilon, pentru ca pământul ţării lui Israel să-şi recupereze odihna pierdută datorită neascultării agricultorilor lacomi şi materialişti. În ce priveşte statutul nostru de creştini şi noi avem nevoie de odihnă, dar nu numai pentru trup, ci şi pentru sufletul nostru. Această odihnă o putem primi, prin credinţă, numai de la Domnul Isus Hristos, dacă venim la El şi-I mărturisim păcatul cerând iertare prin sângele Lui care a curs la Golgota. Să nu amânăm această rugăciune cât mai este uşa harului deschisă.