text Devotionale

DUMNEZEU ESTE MEREU CU UN PAS ÎNAINTE (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Scut şi pavăză este credincioşia Lui!” (Psalmul 91:4)

La o sărbătoare câmpenească, un vânzător i-a oferit lui Mavis Gustafson Pigford o Biblie gratuită. A pus-o în poșetă și a lăsat-o acolo. Mai târziu, în timp ce se plimba, a apărut o mașină, iar șoferul a îndreptat spre ea un pistol spunându-i să urce. Ea scrie: „Am făcut așa cum mi-a spus. Apoi șoferul a tras pe dreapta și a început să mă lovească cu toată forța. M-am zbătut și în cele din urmă m-a împins afară din mașină. Înainte ca picioarele mele să atingă pământul, am auzit un foc de armă și am simțit o durere ascuțită în coaste. M-am prăbușit, după care a apărut bărbatul acela, mi-a luat portmoneul, mi-a pus poșeta pe cap și a tras în ea. Am simțit un impact înfiorător. Încă în stare conștientă, am auzit mașina plecând și eu m-am târât până la cea mai apropiată casă. Femeia a sunat după ajutor și în timp ce eram dusă la spital, poliția a prins șoferul acela nebun și drogat care m-a atacat. Înainte de operația prin care urmau să-mi extragă glonțul dintre coaste, a venit să mă vadă sora mea. „Știi ce ți-a salvat viața?” m-a întrebat ea. Mi-a dat Biblia pe care o aveam în poșetă. Înăuntru era înțepenit un glonț, cu vârful oprit exact la Psalmul 37:14-15: „Cei răi trag sabia … ca să junghie pe cei cu inima neprihănită. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile.” Iată încă un exemplu al faptului că Dumnezeu este mereu cu un pas înainte: „El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; Fiindcă Mă iubeşte-zice Domnul-de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” (Psalmul 91:3-4,11,14).

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>