text Devotionale

DRUMUL CREDINȚEI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

Antilopa tsipi (sau săritoare) este una dintre cele mai sprintene animale din Africa. Ea poate sări vreo 15 m în lungime și peste 3,5 înălțime… Cu toate acestea, ea poate fi ținută închisă într-un țarc înconjurat cu un gard care nu are mai mult de 1 m. înălțime. De ce? Pentru că ea nu va sări decât dacă poate vedea unde îi vor ateriza picioarele! Într-un fel, această gazelă umblă prin vedere, nu prin credință! Ce înseamnă să „umbli”? Să pui un picior în fața celuilalt și să continui să mergi înainte, pas cu pas. Ce înseamnă să ai „credință”? Să te încrezi în Dumnezeu și să asculți de Cuvântul Său, indiferent cum arată problemele sau cum ți se pare situația. Acum, credința nu elimină gândirea inteligentă și rațiunea. Dar există o diferență. Atunci când gândirea inteligentă și rațiunea nu te duc mai departe, credința continuă să meargă. De ce? Pentru că gândirea inteligentă și rațiunea țin de mână o persoană și merg doar până unde poate merge ea, în timp ce credința Îl ține de mână pe Dumnezeu… pe Dumnezeul care face o cale acolo unde pare că nu există niciuna! Iar istoria lui Avraam confirmă acest lucru: „Prin credință (impulsionat de ea), Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.” (Evrei 11:8) Ești neliniștit cu privire la viitor? Nu fi! Fă doar următorul pas al credinței și vei fi cu un pas mai aproape de binecuvântările și recompensele pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>