text Devotionale

”Dragostea” turnată

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Oooo,”DRAGOSTEA” neprețuită și nepătrunsă, cine te poate pricepe și înțelege? Și totuși exiști în fiecare ”fiu” de Dumnezeu născut din nou, prin Duhul Sfânt, exiști din plinătate în duhul fiecărui ”fiu”, pentru că ”ai fost turnată”, nu cu porția, ci turnată din belșug.

Romani 5:5b.”. . pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”

Este vorba despre Duhul Sfânt în care locuiește deplin DRAGOSTEA lui Dumnezeu, iar EL o toarnă la fel peste noi, atunci când credem în jertfa și ispășirea făcută de Domnul Isus la cruce. Cum o toarnă în inima noastră? O toarnă odată cu așezarea reședinței Duhului Sfânt, în duhul nostru. Tit zice, că Dumnezeu ”a vărsat” Duhul Sfânt din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Deci Dumnezeu a turnat, a vărsat, ne-a inundat, ne-a copleșit cu DRAGOSTEA LUI. Dar de unde mai avem resentimente, ură, rău și amărăciune în noi? Aceste sunt în sufletul nostru. După ce duhul nostru a fost înviat la viață și umplut cu DRAGOSTEA, avem nevoie de învățătură din Cuvântul Evangheliei, aici intervin slujbele din Efeseni 4, ca sfinții umpluți de DRAGOSTEA LUI să fie duși în desăvârșire și în sufletul și în trupul lor. Sfinții trebuie să mănânce și singuri Cuvântul Domnului mereu, să-L memoreze și să mediteze la El, conștienți fiind de Duhul Sfânt care-i călăuzește și-i ajută să crească din starea de pruncie la maturitatea credinței lor, în Hristos. DRAGOSTEA aceasta turnată în duhul nostru, este din belșug. Dar atunci cum mai zice Cuvântul: crește-ți în dragoste, în cunoștință, în credință, în har, în neprihănire, în înțelepciune? Cum, căci le avem toate din belșug în noi, prin Duhul LUI? Adevărat, toate le avem, căci avem natura LUI, suntem din EL, ca EL, dar avem un obstacol care trebuie eliminat, din calea acestor binecuvântări, ca să se manifeste în viața de zi cu zi. Cel rău a zidit în mintea noastră întărituri eronate pe care le-am crezut, în care am trăit, pe care le-am rostit, le-am visat. le-am alimentat și trăind în ele în fiecare zi, au devenit obiceiuri și trăiri după mersul lumii acesteia și a celui care lucrează în lume astăzi. Așa că atunci când în viața noastră vedem lucrurile celuilalt domn că vreau să ia controlul vieți noastre, prin Cuvântul Domnului și Numele Domnului Isus, ne împotrivim, păcatului, bolilor, fricii, răului, amărăciunii și cu autoritatea care Hristos ne-a delegate-o acționăm și astfel ajungem în libertatea Cuvântului LUI, în Hristos și doar în EL. Este un proces acest lucru pentru luarea în stâpânirea Duhului și sufletul și trupul nostru iar Duhul Sfânt este dispus în orice situație să lupte împreună cu noi și toți acești dușmani să fie învinși, în Numele Domnului Isus. Dumnezeu este ”DRAGOSTEA” și noi vrem să rămânem în EL. Vom fi biruitori înțelegând că și atunci când mai greșim, noi suntem tot în Hristos și El tot ne iubește și nu se mânie pe noi, pentru că suntem din El. Astfel atunci când călcăm greșit ori avem simtome ale păcatului, ori bolilor, ori amărăciunii… putem să-i spunem celui rău: până aici, eu sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos, sunt sănătoasă, sunt bucuroasă și veselă căci, chiar dacă crezi că ai învins, tu nu ai învins și nu vei învinge, eu sunt învingătoare în Numle Domnului Isus, iar eu rămân în ”DRAGOSTEA” Lui. Adevărul a cine suntem noi este în duhul nostru și nu în suflet și trup, aceste se perfecțonează în timp, pentru că nu va reuși răul să locuiască cu Hristos, după ce mintea în fiecare zi se va disciplina cu Evanghelia LUI. Noi credem că așa cum este Isus, așa suntem și noi în lumea asta. Iar această credință din noi va face ca DRAGOSTEA Lui să fie făcută desăvârșită în noi și atunci când vom sfârși călătoria noastră pe pământ duhul nostru, sufletul nostru și trupul nostru vor fi găsite întregi, la venirea Domnului Isus și întâlnirea cu EL.

1 Ioan 4:16c: 17b.”cine rămâne în DRAGOSTE, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el. Cum este EL, așa suntem și noi în lumea asta: astfel se face că DRAGOSTEA este desăvârșită în noi.”

Mulțumim Dumnezeule pentru măreața Ta ”DRAGOSTE” care ai turnat-o peste noi copiii TĂI!


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>