DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU SĂ-ȚI RISIPEASCĂ FRICA!

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18).

Știința modernă confirmă adevărul Sfintei Scripturi că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dragostea și frica sunt incompatibile; ele nu pot coexista. Copiii au două nevoi fundamentale: 1) Nevoia de a explora. Acesta este modul lor de a învăța, de a crește și de a se dezvolta. 2) Nevoia de a se simți în siguranță. Dacă nu se simt în siguranță, ei nu explorează. Orice ființă umană are nevoie de o bază sigură de unde să înceapă să investigheze și să crească. Cercetările confirmă că, în general, unul dintre părinți mai mult decât celălalt își va împinge copilul să-și asume riscuri, să se expună pericolelor și să învețe că un pericol mic e un lucru bun… pe când celălalt părinte are tendința de a-l mângâia, de a-l liniști, de a-i oferi sentimentul siguranței. În realitate, însă, orice părinte îi poate oferi copilului ambele daruri. Când ne este teamă, în corpul nostru se activează sistemul nervos simpatic: inima o ia la goană, respirația se întețește, simțim că ne sufocăm, iar mușchii se contractă. Așa că alergăm la acea prezență care ne liniștește: la părintele nostru mângâietor și protector. Și când suntem ținuți în brațe, mângâiați și iubiți, sistemul parasimpatic preia controlul. Pulsul încetinește, respirația devine profundă și regulată, mușchii se relaxează și sângele irigă din nou creierul. În esență, o voce din lăuntrul nostru ne spune: „Mă pot duce iarăși să țin piept lumii.” În domeniul fizic, este o realitate faptul că „în dragoste nu este frică.” Și același lucru este adevărat și în domeniul spiritual. Alături de un Dumnezeu care este atât de sensibil, încât ne iubește și ne mângâie, și cu toate acestea suficient de puternic ca să fie stânca și cetățuia noastră – putem face față tuturor lucrurilor pe care ni le aruncă în față viața… și ca urmare, devenim mai puternici. Așa că, lasă dragostea lui Dumnezeu să-ți risipească frica!