Draga mea, toamnă!

Ești minunată. Și tu știi că inima mea e mereu sinceră cu tine, doar ți s-a deschis de atâtea ori…

Anul acesta ai fost altfel. Sau doar acum te-am observat cu adevărat? Ai venit la momentul potrivit. Ai venit să simți cu mine. Ai venit să mă înveți metodele tale de a fi puternică. Și cât de mult mi-au folosit!

Mi-ai arătat cum trebuie să mă dezlipesc de ce nu-mi folosește, cum să renunț la ce e ofilit și cum să fac din asta frumusețe și liniște. Când îți văd frunzele ce zboară, ce dau culoare naturii, îmi pictează în privire și inimă libertatea. Astfel, apelez la aripile părtășiei cu Tatăl și mă retrag, deși fizic sunt între oameni, inima mi se liniștește în singurătate. Iar câmpurile multiculore îmi amintesc cât de frumos e Domnul nostru! De aceea, ochii mei sunt prea ocupați să-și admire Creatorul, întrucât nu se mai murdăresc în basme și vise deșarte.

M-ai învățat să renunț, dar și să lupt. Să renunț la a mai lua decizii greșite, și să lupt pentru cele bune, chiar dacă în prezent dor, știu că nu se compară cu slava viitoare. Mi-ai arătat că niciodată nu e prea târziu să o iau de la capăt. M-ai învățat să pășesc cu demnitate pe trecutul meu, cu încredere în iertarea divină, privind cu speranță spre viitor. Mi-ai spus că unii oameni au trecut prin viața mea ca să mă învețe să dau drumul spinilor ce le strâng în palme, și așa să dezbrac trecutul, să accept albul imaculat, pe urmă să pot înflori din nou.

M-ai învățat că orice vreme își are rostul ei. Mă lași să degust culorile cerului, mă lași să mă pierd printre stele și să le fac prietenele mele cu care vorbesc prin tăcere și împreună cu inima mea să Îl laude pe Creator. Mi-ai arătat că rolul ceții uneori e lecția credinței, și a păși prin credință și nu prin vedere, e greu, dar necesar. Iar vântul demonstrează că pot simți și ceea ce nu văd, că există, uneori, și ceea ce nu se vede.

Frigul tău uneori îmi dă fiori, iar asta mă face să îmi doresc mai mult căldura aripilor Lui!

Azi, când îmi plimb picioarele prin frunze ce se sfărâmă, simt tot mai mult că mă schimb. De fapt, toamnă, ai asistat la schimbarea mea și ai fost folosită să mă înveți și tu cum să o fac. Îți mulțumesc că ești specială și ești frumoasă în felul tău. Îți mulțumesc că m-ai ajutat să mă regăsesc și să îmi amintesc cine sunt și care e calea mea.

Draga mea, dacă Tatăl va îngădui ne vom revedea și anul viitor, când știu că, din nou, voi avea nevoie de tine. Dar, de acum, voi fi mai puternică. Promit!

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2015/11/17/draga-mea-toamna/