Doua portrete

Un pictor italian a căutat multă vreme un model după care să zugrăvească o faţă de înger, într-o zi, mergînd pe o stradă lăturalnică, zări un copil drăguţ cu păr bălai, cu o privire blîndă şi de o drăgălăşie neobişnuită. "Iată modelul", îşi zise el şi merse să vorbească cu părinţii. Aceştia bucuroşi consimţiră să-1 picteze. Cînd portretul fu terminat, pictorul îl aşeză în studioul său de lucru. Toţi cei ce veneau, admirau capul de înger de o frumuseţe desăvîrşită.
După mulţi ani, pictorul s-a gîndit că frumuseţea îngerului său ar fi şi mai izbitoare dacă ar aşeza alături un alt portret, care să insufle groaza. Astfel, unul ar reprezen¬ta un înger, simbolul binelui, iar altul ar reprezenta pe diavolul întunecat, întruchiparea răului. Şi a căutat mulţi ani, dar n-a găsit ceea ce dorea el. Odată, vizitînd o închi¬soare, într-o altă ţară, în căutarea modelului dorit, ochiul său de artist fu izbit de groaznica înfăţişare a unui tînăr. O răutate crudă era împietrită pe faţa sa, o privire de fiară se vedea în ochii săi şi brazde adînci, ca urme ale păcătoşeniei nestăvilite, schimonoseau faţa sa. Numaidecît, îi ceru voie, îşi scoase caietul său şi îi schiţă chipul fioros. Apoi, îl chestiona de unde este şi, aflînd că e italian, cînd se întoar¬se acasă, căută să vadă din ce familie se trage. Mare îi fu mirarea cînd află pe părinţii lui şi nu-i venea să creadă că tînărul din puşcărie cu chipul fioros era tocmai copilul cu faţa de înger. Puse alături cele două portrete; nimeni nu putea crede că e una şi aceeaşi persoană. Fiindcă a fost foarte frumos, părinţii 1-au lăsat să facă tot ce a dorit, astfel s-a prăbuşit în toate păcatele. Decăderea i-a schimonosit faţa, i-a ruinat viaţa şi i-a pierdut sufletul.