Două feluri de frici

Două feluri de oameni și două feluri de frici. Oamenii nenăscuți din nou și care nu au o relație cu Dumnezeu, ci Îl cunosc doar din auzite, au totuși o frică de Domnul. Prin puterea lor, prin faptele lor, prin bunătatea lor caută să se apropie de EL, fiindu-le frică că atunci când nu vor face bine Dumnezeu îi va pedepsi, iar când realizează după standardele lor că au greșit și se întâmplă ceva în viața lor zic: 'pentru că am greșit, am zis, am mers... '. În acest fel au ajuns să aibă o ”frică” de Dumnezeu, o ”frică” nesănătoasă în care Dumnezeu nu este cinstit și văzut așa cum este EL: BUN, ci un Dumnezeu mânios care atunci când greșești, te plesnește. Această ”frică” este prinsă din auzite, obiceiuri și învățături omenești. Baza acestei ”frici” este greșeala și păcatul și au ”frică” de consecințele care vor urma pentru aceasta. Acești oameni nu pot ajunge nicicând într-o relație bazată pe dragoste cu Domnul, pe bucurie, pe plăcerea de EL și la perfecțiunea cerută de cugeetul lor, care mereu îi condamnă. Dumnezeu însă spune:

Isaia 29:13.”Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și ”frica” pe care o au de Mine, nu este decât o învățătură de datină omenească”

Apoi, sunt acei oameni născuți din nou prin Duhul, făpturi noi în Hristos în care Duhul Sfânt locuiește în Templul LUI și rodește roada LUI în ei. Aceștia nu au o ”frică” de datină omenească și nu-L cunosc pe Dumnezeu, ca un Dumnezeu mânios gata oricând să-i pedepsească pentru greșeli și păcat, ci care au intrat în procesul schimbării minții lor, de a-și înnoi mintea prin Cuvântul LUI și care, cu fiecare descoperire din Cuvânt cresc în cunoașterea LUI, având ca ”frică” de Domnul o ”frică” cu reverență sfântă, plini de dorința de a-L cunoaște mai mult, de a-L descoperi mai mult, de a-L sluji mai mult și de a-I face în orice situație voia LUI și nu ca să nu-i bată cu nuiaua LUI, ci pentrucă își cunosc identitatea în Hristos, Îl iubesc, Îl laudă, Îl adoră, și-și dau viața lor dacă-i cazul, pentru EL. Păcatul acestor oameni a fost iertat și aruncat în uitare de către Dumnezeu, înfiindu-i în familia LUI, făcându-i ”fiii” de Dumnezeu și bucurându-Se să-i vadă bucuroși împreună cu El și odihnindu-se în Hristos, care i-a răscumpărat din datinile omenești, împlinind profeția lui pentru schimbarea destinului omului căzut în Eden:

Isaia 11:1-3a.”Apoi o ”ODRASLĂ” (adică Isus) va ieși din tulpina lui Isai și un Vlăstar (adică Isus) va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de ”frică” de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul... ”

Este vorba de Domnul Isus Hristos. Dar, de ce avea El frică de Domnul, El, care zice în 1 Petru 2:22, că nu avea păcat și în gura LUI nu s-a găsit vicleșug, de ce totuși i-ar fi fost frică de Dumnezeu, o ”frică” de datină omenească, de pedeapsă? Însă plăcerea LUI a fost ”frica” de Domnul, adică Isus nu făcea nimic de la Sine, cât era pe pământ, ci tot ce Îi spunea Tatăl LUI. El măcar că avea chipul lui Dumnezeu S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și asta din plăcerea LUI și dragostea LUI pentru omul căzut. El avea respect, reverență sfântă, supunere și ”frică” să-I facă voia Tatălui Său în fiecare clipă. Asta-i ”frica” de Domnul, care te ridică la standardele LUI și te ține pe Stâncă în orice situație și care te apropie de El în fiecare zi și nu frica din datini omenești care te leagă în legături și te ține rob păcatului. Această ”frică” de Domnul este începutul înțelepciunii și a priceperii cu care Duhul Sfânt ne echipează ca să-L putem lăuda și glorifica pe Domnul nostru și Regele nostru.

Mulțumim frumos Doamne, că în fiecare zi ”frica” de Tine este înaintea ochilor noștri și Te iubim, Te adorăm și slujim Trupului Tău pe pământ, unii altora ca mădulare ale Tale, în dragostea Ta. Amin! Slavă Ție!