text Devotionale

DOMNUL ISUS ESTE AVOCATUL TĂU!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Copilașilor… avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1)

În zilele când te întrebi cum te poate iubi Dumnezeu, recitește aceste cuvinte: „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” Când gândurile tale au ajuns la cel mai jos nivel, iar faptele tale sunt orice, numai „asemenea lui Hristos” nu, amintește-ți că „El… trăieşte pururea ca să mijlocească pentru” tine (Evrei 7:25) – dacă te apropii de Dumnezeu. Iată cum funcționează lucrurile: când legea lui Dumnezeu te declară vinovat, Domnul Isus intervine și spune: „Doamne, această persoană este acoperită cu sângele Meu; ea crede în sângele Meu vărsat, și neprihănirea Mea s-a transferat asupra ei!” Încearcă să-ți imaginezi următoarele: în cortul Vechiului Testament, sângele mielului era turnat peste scaunul îndurării, pe capacul Chivotului legământului care adăpostea tablele Legii – ceea ce ne acuza. La fel este și azi! Dacă te întrebi de ce continuă Dumnezeu să te iubească, să te accepte și să te binecuvânteze, răspunsul este: pentru că Isus este avocatul tău! Să reținem: 1) El are calificare deplină să te reprezinte. Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17); 2) El nu a pierdut niciun proces. „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El…” (Evrei 7:25); 3) El Își oferă serviciile gratuit, „fără bani şi fără plată” (Isaia 55:1). Biblia ne spune: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere… ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16). Domnul Isus este avocatul tău, așa că astăzi poți veni la Dumnezeu cu încredere!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>