”Doar un moment...”

Totul s-a întâmplat într-un singur moment, cel mai remarcabil moment.
Pe măsură ce momentele trec, acesta nu pare să fie cu ceva mai deosebit decât celelalte. Dacă cineva ar putea să-l scoată de pe axa timpului și să-l examineze, acesta ar arâta întocmai ca acelea care au trecut în timp ce citeați aceste cuvinte. A venit și a trecut. A fost precedat și umat de altele ca și el. Este unul din acele momente nenumărate ce au marcat timpul de când veșnicia a devenit măsurabilă.
Dar, în realitate, acel moment, în mod deosebit, este ca nici un altul, căci în acel segment de timp s-a petrecut ceva cu totul spectaculos: Dumnezeu a devenit om. În timp ce creaturile pământului habar nu aveau, Divinitatea sosise. Cerul s-a deschis și și-a pus ce a avut mai de preț într-un pântec de om.
Cel Atotputernic, într-o secundă, a devenit fragil. El, Cel Ce fusese Duh, a devenit ușor de străpuns. El, Cel Ce ține lumea, cu un cuvânt a ales să devină dependent de îngrijirea unei tinere fete.
Dumnezeu-făt uman. Sfințenia odihnindu-se într-un pântec. Creatorul vieții-creat.
Dumnezeu a primit sprâncene, gene, doi rinichi, o splină, a plutit în lichidul amniotic și s-a întins, crescând în pântecele mamei sale.
Dumnezeu S-a apropiat.
El a venit, nu ca o străfulgerare de lumină sau ca un cuceritor pe care nu-l poți atinge, ci ca Unul ale Cărui țipete au fost auzite de o țărăncuță și de un tâmplar somnoros. Mâinile care L-au ținut pentru prima dată în brațe nu aveau manichiură, ci erau murdare și aspre.
Fără mătase. Fără fildeș. Fără petrecere. Fără ovații.
Dacă n-ar fi fost păstorii, nu era nici macar vreun fel de recepție. Și dacă nu era un grup de cititori în stele, nu ar fi fost nici daruri.
Îngerii priveau, în timp ce Maria Îi schimba scutecele lui Dumnezeu. Universul privea cu uimire cum Cel Atotputernic învață să meargă. Copiii se jucau în stradă cu El; și poate că liderul sinagogii din Nazaret știa cine îi ascultă predicile…
Poate că Isus a avut coșuri sau poate că nu a avut ureche muzicală; poate că o fată care stătea peste drum s-a îndragostit de El, sau invers. Poate că avea genunchii osoși. Un singur lucru e sigur: El era în totalitate divin și în totalitate uman.
Treizeci și trei de ani a simțit tot ceea ce simțim eu și voi. Poate s-a simțit slăbit sau obosit, poate că I-a fost teamă de eșec, poate era suspicios cu femeile curtezane. I-a fost frig, poate a râgâit sau I-a mirosit transpirația, poate I-au fost rănite sentimentele, I-au ostenit picioarele; și poate L-a durut capul.
Să ne gandim la Domnul Isus astfel poate părea, ei bine, irevențios, nu-i așa? Nu se cade, e incomod. E mai ușor să ții de-o parte aspectul uman, departe de fenomenul întrupării. Curățați mizeria din jurul staulului, ștergeți-I transpirația care-I intră în ochii, prefăceți-vă că El n-a strănutat niciodată sau că nu Și-a suflat nasul niciodată, sau că nu Și-a lovit degetul cu ciocanul.
E mai ușor să nu vă gândiți la asta. Ceva din ceea ce-L păstrează divin pe Domnul Isus Îl face să pară distant, intangibil, previzibil.
Dar totuși, n-o faceți. Pntru Dumnezeu, n-o faceți! Lăsați-L să fie așa de uman, cum a intenționat El să fie. Lăsați-L în mlaștina și în nămolul lumii acesteia, căci numai dacă Îl lăsăm pe El acolo, El ne poate scoate pe noi din ea.
Ascultați-L!
”Iubiți-vă aproapele” (Marcu 12: 31)- spunea un Om ai Cărui vecini au vrut să-L omoare.
Provocarea de a părăsi familia pentru Evanghelie a fost făcută de către Cel Ce Și-a luat rămas bun de la mama Sa, în pragul ușii (Marcu 10: 29).
”Iubiți-i pe vrășmașii voștri. . . ” (Matei 5: 44)- a venit de pe buzele Celui Care, curând după aceea, Îl impora pe Dumnezeu să-i ierte pe ucigașii Sai.
”Eu sunt cu voi (…) până la sfârșitul veacului. ” (Matei 28: 20)- sunt cuvintele unui Dumnezeu care, într-o clipă, face posibil tot ce este imposibil pentru tine si mine.
Totul s-a întâmplat într-un moment. Într-un singur moment… cel mai remarcabil moment. Cuvântul S-a făcut trup.
Va mai fi altul. Lumea va vedea o altă transformare instantanee. Vedeți, când a devenit om, Dumnezeu a făcut posibil ca omul să-L vadă pe Dumnezeu. Când Domnul Isus a plecat acasă, El a lăsat ușa din spate deschisă; ca rezultat, ”toți vor fi schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi” (1 Corinteni 15: 50, 51).
Primul moment al transformării a trecut neobservat de lume. Dar puteți pune rămășag pe ce aveți mai scump că al doilea nu va trece la fel. Data viitoare când veți auzi sintagma ”doar un moment”, aduceți-vă aminte că doar de atât timp are nevoie lumea ca să fie schimbată.