„DOAMNE, UNDE EȘTI?” (2)

„Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov 35:14)

Ai încercat vreodată să stai și să privești cum încolțește o sămânță? E imposibil, nu-i așa? Sămânța stă în pământ până când vine vremea potrivită ca să încolțească. Cred că putem trage o învățătură de aici: Dumnezeu a plantat anumite lucruri în tine și trebuie să aștepți ca ele să prindă rădăcină și să crească. Problemele nerezolvate din trecut pot submina acest proces. Deseori este nevoie de rugăciune și de sfătuire pentru ca acestea să iasă la iveală, așa încât să le poți confrunta efectiv. La Dumnezeu, amânarea nu înseamnă refuz. Vorbind cu Iov, Elihu, prietenul său i-a zis: „Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte. Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov 35:13-14). Ce sfat extraordinar! Charles Trumbull a spus: „Dumnezeu știe când să ne dea (sau nu!) semne vizibile de încurajare. E bine atunci când ne trimite o confirmare, însă creștem mai repede atunci când ne-am încrezut în El și fără aceste semne. Și aceștia dintre noi primesc întotdeauna cea mai mare dovadă a dragostei.” Dumnezeu răspunde fiecărei rugăciuni; doar că în dreptul unora dintre ele, El scrie: „Încă nu a sosit vremea potrivită!” Iov întreabă: „Cât va dura această încercare? De ce nu răspunde Dumnezeu?” Pentru că durează atât cât vrea Dumnezeu să dureze – și de obicei tot acest timp pare neplăcut. Dar iată o veste bună. În cele din urmă, rugăciunile tale nu vor mai fi îndreptate doar spre primirea unui răspuns, ci mai mult pe apropierea de Dumnezeu. Iar când Îl lăsăm pe El să lucreze, se întâmplă următoarele: 1) Începem să înțelegem că El este cu noi; 2) Dezvoltăm un nivel mai profund al apropierii de El; 3) Descoperim că ne putem încrede în El până la sfârșitul călătoriei!