text Devotionale

Doamne, ce Te-a oprit ?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teodorax36

Doamne, ce Te-a făcut să Te apleci spre noi? Ce Te-a oprit sǎ ne ştergi de pe faţa pământului cu totul? Cum de mai existăm?! Noi, care nu putem zice nimic altceva decat “eu”… De sute de ori dacă am fi întrebaţi, tot despre noi am vorbi. Noi, care raportăm totul la propria persoană, care plecăm de la “eu” pentru a termina cu un “eu” şi mai puternic. Tu cum de Te-ai aplecat asupra noastră? Ne e scarbă de noi , Doamne, de eul nostru murdar si corupt… de sufletele mici, mărginite de cele trei laturi ale unui triunghi numite toate “eu”. Am vrea să fugim, întocmai ca Lot dintr-o Sodomă care nu ne mai poate oferi nimic, căci sufletele noastre sunt scârbite de tot, şi în fiecare zi ne chinuim văzând păcatele fiilor oamenilor. Dar nu e nici un loc sub soare unde să ne asezăm capul şi să ne odihnim mintea obosită. Sunt numai pietre, aici, in deşertul acesta… Dar pe fiecare piatră pe care unul de-ai Tăi îşi aşează capul, tu deschizi poarta cerurilor. Toţi cei truditi si împovărati, toţi fugarii lumii acesteia, precum Iacov altădată, descoperă uimiţi şi astăzi: “Cu adevărat, Domnul este in locul acesta, şi eu nu am ştiut !”. TU, un Dumnezeu enigmatic…cât de in siguranţă suntem cu/în Tine! TU, care Te-ai înconjurat de trestii frânte, de mucuri care cu greu mai fumegă. TU, Dumnezeul cauzelor pierdute, vedem cât de mult ne iubeşti simtind şfichiuirea biciului Tău in trupurile noastre. Îţi mulţumim că Isus a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a cazut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Doamne, îndepartează-Ţi mânia de la noi, înmoaie-ne inimile de piatră, căci vrem să te ascultăm cu dragoste şi nu de frica pedepsei. Stim că nu-Ţi face plăcere suferinţa noastră şi ştim că jertfa de pe Golgota este leacul pentru noi. Te rugăm, retrage de la noi biciul mâniei Tale, căci ce iubire vom cunoaşte dacă TU o ascunzi pe a Ta?

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>