text Devotionale

Dimineața învierii mele

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Dacă este o dimineață, o zi cu lumină, viață, înseamnă că a fost înainte o seară, o noapte, întuneric și moarte, pentru fiecare din noi. Întunericul de care vorbesc este întunericul păcatului, în care lumea trăiește, chiar în ziua mare. Adam și Eva erau în întuneric chiar în răcoarea zilei, poate dimineața, însă ziua și lumina din viața lor se făcuse întuneric, păcatul îi acoperise și nu mai vedeau lumina. Moștenirea aceasta a lăsat-o Adam tuturor oamenilor și fiecare nou născut vine-n lume în noaptea păcatului și pentru asta omul face păcat și-i place să trăiască în întuneric. Adam a avut și alte dimineți și zile pe pământ, dar păcatul și întunericul i-a stins viața lui duhovnicească și părtășia lui cu Dumnezeu. Păcatul a adus moartea. Pavel 1 Corinteni 15:56a zice: ”Boldul morții este PĂCATUL.” Cât despre mine eu pot să afirm că am fost moartă în păcat și am făcut PĂCATE din pricină că m-am născut în păcat. Psalm. 51:5. M-a născut mama mea în păcat, vorbesc păcatul Adamic și pentru asta am făcut păcate. A fost noapte, întuneric, din seara venirii mele în lume, trăiam noaptea păcatului și moartea duhovnicească. Făceam păcat, îmi mărturiseam păcatul, încercam să nu mai fac și iar făceam și iar mărturiseam... Era o viață grea! Plângeam de multe ori întrebând, oare mai poate, oare mai vrea Dumnezeu să mă ierte? Am ajuns să fac legământ cu Domnul, la maturitate, în apa botezului și totuși nu aveam siguranța mântuirii mele. Auzisem despre o dragoste, o bucurie, o schimbare care trebuie să aibă loc, la întâlnirea cu Domnul și care eu nu o avusem, la botezul în apă. Știam atunci o eroare, că botezul în apă este ”nașterea din nou”. Dar, doar ”ADEVĂRUL” ”ISUS” ne dă înțelepciunea, priceperea și cunoștința Cuvântului lui Dumnezeu, prin care Duhul Sfânt ”naște omul din nou” și-l aduce din moarte la viață. Deci să înțelegem botezul în apă și fără ”nașterea din nou” este doar că intri în apă uscat și ieși ud. Însă atenție mărită, în urma ”nașterii din nou” botezul în apă, este inevitabil. Să fim înțelepți, dacă mie la maturitate botezul nu mi-a făcut nimic fără ”nașterea din nou” ce poate face unui bebelaș? Astăzi da, mai face ceva botezul la maturitate fără ”nașterea din nou” și botezul bebelușilor, știți ce face? Ospăț, chef, pentru pântece pentru trup, dar pentru duh și suflet? Nimic.

Însă glorie lui Isus Hristos care a biruit moartea, a plătit prețul păcatului și ne-a dat posibilitatea iertării, în sângele crucii LUI, împăcându-ne cu Tatăl într-un duh, prin Duhul LUI. Cât despre mine, Îi mulțumesc frumos Domnului Isus, pentru ”dimineața învierii mele” din păcat. Dacă a fost o seară, a fost și o dimineață, care este urmată de ziua LUI, de lumina LUI. Învierea LUI în viața mea a produs conștientizarea iertării mele, fiindcă, cred Cuvântul: ”am fost socotită neprihănită” prin învierea Lui. Romani 4:25. Efeseni 2:1-10. Prin MOARTEA LUI mi-a plătit păcatele, trecute, prezente și viitoare, Prin ÎNVIEREA LUI mi-a dat dreptatea și neprihănirea LUI.

Mulțumesc Dumnezeule pentru dragostea Ta, extravagantă! Mulțumesc pentru ”dimineața învieri mele”! Această dimineață a schimbat sensul vieți mele. Glorie Ție!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>