DESPRE PRIETENIE (2)

„…este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbe 18:24)

Pentru a avea un prieten bun, trebuie să încerci mai întâi să fii tu un prieten bun. Un poet anonim a scris: „Am plecat să-mi caut un prieten, dar nu am găsit; am căutat să fiu un prieten și am găsit prieteni peste tot.” Prietenia nu cere să ai o personalitate dinamică. Chiar și cei mai timizi, mai tăcuți și mai rezervați pot învăța să fie prietenoși. E aproape imposibil să nu ai nici un prieten, dacă tu însuți ești prietenos. Desigur și opusul este adevărat. Psihologii au cerut unui grup de studenți să noteze inițialele persoanelor pe care le displac cel mai mult. Unii s-au gândit la o singură persoană, în timp ce alții au notat nu mai puțin de paisprezece. Însă un fapt interesant care a ieșit la iveală, în urma acestui studiu, a fost că cei ce displăceau cel mai mare număr de persoane erau ei înșiși displăcuți cel mai mult. Reciproca e cât se poate de valabilă: cu cât ești mai plăcut, cu atât mai ușor va fi să-ți placă de alții și vei fi la rândul tău plăcut de ei. Așadar, iată cinci mijloace simple de folos în a-ți face prieteni: 1) Contactul vizual. Când vorbești cu cineva, privește-l în ochi. 2) Zâmbetul! E nevoie de șaptezeci și doi de mușchi ca să te încrunți și numai de paisprezece ca să zâmbești – iar zâmbetul încălzește inimile și încurajează conversația. 3) Spune-le oamenilor pe nume. Străinii sunt doar atât, necunoscuți, dar prietenii se bucură să te audă că le rostești numele. 4) Vorbește cu alții despre subiectul lor preferat și despre ei. 5) Găsește ocazii să încurajezi, să faci complimente sau să-ți arăți bunătatea. Când observi pe cineva având aceste cinci deprinderi, să știi că ai găsit de fapt o persoană prietenoasă. De ce să nu fii și tu una?