text Devotionale

Desăvârşirea sfinţilor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita
 
   
Efeseni 4:11-15. "Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin şiretenia lor în mijloacele de amăjire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos."
  
   Foarte tare: "desăvârşirea sfinţilor", şi, cine sunt aceşti sfinţi care mai trebuie desăvârşiţi?? După mentalitatea unor creştini, care nici nu cred că sunt pe pământ oameni sfinţi, ci doar păcătoşi iertaţi, era de trebuinţă să fie daţi în Biserică, apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători pentru pentru desăvârşirea păcătoşilor iertaţi care toată viaţa predică să nu faci păcat şi iar îl fac. E drept, aceşti oameni, nu pot crede că sunt sfinţi pe pământ din pricina falimentului lor de a nu păcătui, pentru că ei caută sfinţirea prin meritele lor, neînţelegând lucrarea Domnului Isus de la cruce.
  
Evrei 10:14. "Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi."
   
   Aşa ne vede Dumnezeu: sfinţi pentru todeauna, numai că, la cruce, sfinţit a fost doar duhul nostru asemenea lui Hristos. Acolo, în duhul nostru este desăvârşire, însă mintea noastră trebuie înnoită în fiecare zi, din Cuvântul Lui pentru a se alinia şi trupul nostru în a forma un caracter cristic. Aici vedea Pavel nevoia de apostoli... în lucrarea de slujire pentru zidirea trupului lui Hristos, ca toţi să putem ajunge să credem adevărul, să-Lcunoaştem pe Domnul şi să ajungem oameni mari, care, la rândul lor, să poată şi ei învăţa mai departe. Este un proces de desăvârşire pentru o viaţă de biruinţă, creştere, bucurie şi părtăşie cu Dumnezeu şi cu semenii noştri şi să nu fim amăgiţi de nimeni, şi de nimic. Deci, avem nevoie în Biserică de oameni echipaţi pentru desăvârşirea noastră, pe urmele cărora " meluşeii, oiţele şi oile" să poată călca şi să crească în desăvârşire. Doamne, ajută!!
 

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>