Declaraţii false... (1)

   Făţarnicul susţine că el nu poate suporta ipocrizia. Nu este suficient să spui că nu eşti făţarnic, ci trebuie să aduci şi o dovadă de pe pamântul sfânt. Este ceva natural pentru un om să condamne un păcat pe care-l vede la altul, în timp ce ascunde acelaşi păcat în viaţa lui. Cât de aspră a fost condamnarea lui Iuda împotriva lui Tamar! El era aşa de dornic s-o vadă distrusă încât oricine îşi închipuia că vorbea cu un om neprihanit - deşi el fusese cel care o înjosise!

   Entuziasmul multor oameni se aprinde împotriva păcatului altora atunci când acesta îi dezonorează în ochii lumii. Acest lucru se adevereşte mai ales când răul săvârşit este făcut public, iar persoana care l-a comis îţi este apropiată. De exemplu, Iuda dorea să-şi îndepărteze nora, astfel încât pata pe care o adusese asupra familiei să dispară odată cu ea.

   Unii judecă greşelile altora ca să le poată acoperi pe ale lor, aceasta ajutându-i să-şi poarte dorinţele egoiste, fără a fi suspectaţi. De exemplu, pentru a se da de partea poporului, şi a-i câştiga inima, Absalom, ca o provocare, a criticat guvernarea tatălui său. Iar Iehu iubea mai mult coroana decât dispreţuia curviile Izabelei, deşi o sabie ascuţită atârna deasupra capului sau. Astfel, râvna falsă devine răzbunătoare şi îl loveşte pe om mai mult decât ar face-o propriul său păcat; făţarnicii pot urî tiranul, admirând totodată tirania.