De vorbă cu sufletul meu

De ce, de ce sufletul meu oftezi adeseori? De ce, când ai un Tată atât de bun? De ce te zbați în neliniște și nu știi, căci Tatăl tău te-a cumpărat cu-n preț atât de mare și de bun, ca să trăiești într-un fel nou și-n El să fii oricând biruitor? De ce, de ce sufletul meu, tu nu te dai pe deplin LUI, în orice colțișor al tău și Tatăl și Isus și Duhul Sfânt, să ia controlul și să fie-n tine pe deplin Stăpân? Iar tu, tu să rămâi în brațul LUI, deplin încredințat, că ești în El și El în tine și nu ai să rămâi nicicând, în criză, lipsă, boală și rușine. Iar duhul meu a fost născut din El și tot în jurul lui a fost adus la viață, căci moartea a fost învinsă la Calvar, iar tu, drag suflet ai viață din belșug, viață de biruitor. Acum ridică-te îți spun, dar nu îți spun, ci-ți poruncesc, ridică-te, inițiază, schimbă și regenerează tot, tot, tot ce mai e vechi în tine, rămas acolo ca o piedică în calea radicală a transformări tale. Afară deci orice nu-i din Hristos în tine, afară și în veci să nu te mai întorci: oftare, întristare, frică, apăsare în sufletul meu nu mai aveți loc. Hristos trăiește-n mine, în chip desăvârșit și asta o cred și o declar și o trăiesc și o voi trăi, cât voi fi în cortu- acesta de pământ. Iar când Isus mă va chema și glasul LUI voi auzi, mă voi-nălța cu tot ce sunt la cer, duh suflet și un trup schimbat, în trup de slavă ca să fiu pe totdeauna cu EL și toți sfinții LUI, înălțați din noroiul acestuia pământ, ca să fim pentru totdeauna cu Domnul. Asta este mângăierea mea și mângăierea noastră, a fiilor de Dumnezeu, ca să fim totdeauna cu EL. Amin!