De ce sunt creștin?

Pentru că îmi doresc să dau un sens vieții mele. Ideea că mă desparte de animale doar faptul că folosesc laptopul îmi repugnă. Și că sunt îngrădit între naștere și moarte muncind ca să mănânc și să mănânc să pot munci. Dar asta nu are nici un sens. Istoric vorbind nu sunt decât o tenie în condițiile acestea.

Pentru că nu-mi permit să fiu budist… Faptul că aș putea rata intrarea în nirvana și să mă transform după repetate morți într-un câine comunitar, fugărit și eutanasiat până la urmă de către primarul Marean Vanghelie, mă blochează. Mai bine să trăiți o singură dată și bine pe pământul acesta decât să faci praf vreo zece vieți trăind cu siguranța că mai ai una de rezervă.

Pentru că nu vreau să mor nebun ca Nietzsche, sărutând caii din oraș. ,,Oricine Îl mai are pe Hristos drept însoțitor nu va cunoaște singurătatea de care am eu parte”, glăsuia în 2 iulie 1885 cel ce decretase moartea lui Dumnezeu. Lipsa lui Hristos din viață așează automat pe soclu neantul ce aduce după el schizofrenia spirituală. Spitalele de psihiatrie burdușite dovedesc falimentul vieții fără cerul aferent deasupra capului.

Sunt creștin din cauză că sufăr de o anumită doză de masochism. Zâmbesc dulce-amar când mă gândesc că fac parte din cea mai persecutată grupare de pe pământ din ultima sută de ani. Poate că așa trebuie să plătim și noi faptul de a-i fi împărtășit pe păgâni forțat, că am dospit inchiziția și i-am botezat pe evrei.

Sunt creștin și genetic. Bunicul meu a fost un sfânt, mama o femeie adevărată și amândoi creștini buni. N-am dorit să incerc altceva când modelele funcționau. În laptele matern erau ascunse și cântările lui Traian Dorz.

Sunt creștin pentru că am dorit să fiu fericit știind de la bătrânul Kant că fericirea nu-i un ideal al rațiunii ci al imaginației. Am fost liber să-mi născocesc cerul. Iar pe alocuri îl văd mai frumos decât l-a văzut Ioan în Patmos.

Sunt creștin pentru că am organic în mine speranța unei alte vieți, un necreștin lucid neputând evita disperarea știind că la capătul drumului nu-l așteaptă decât moartea.

Sunt creștin pentru că Hristos nu m-a obligat să fiu ci m-a lăsat să aleg. Orice constrângere care nu vine din interior mă sperie de moarte.

Lăsându-mi libertatea înseamnă că mă respectă. Intrarea în jug și sub cruce e opțională. Un salt în necunoscut prin credință. Și astfel moartea devine cea mai frumoasă aventură a vieții.

Dacă n-aș fi creștin, m-aș face…

V l a d i m i r _ P u s t a n