text Devotionale

DE CE NE ÎMPOTRIVIM SCHIMBĂRII? (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Prin credinţă, Avraam… a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce…” (Evrei 11:8)

Căruia dintre noi nu i-ar plăcea să aibă o poveste de succes precum cea a lui Avraam? El a avut faimă, bogății mari și a fost numit chiar „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23). Mai bine de atât nu se poate, nu-i așa? Dar istoria lui Avraam începe cu aceste cuvinte: „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce…” Cum a reușit? Prin credință! De ce ne opunem schimbării? Din îndoială și teamă! Ne temem de pierderi personale. De fiecare dată când schimbarea este iminentă, prima întrebare care ne apare în minte este: „Cum mă va afecta?” De exemplu, să presupunem că te abordează un coleg și-ți spune: „Tocmai am auzit că șeful se gândește să concedieze niște oameni…” Oare ce-ți va trece prin minte în acel moment? Va fi oare primul tău gând: „Hm, mă întreb ce condiții de piață au declanșat această decizie?!” sau, „Pun pariu că îi pare rău că trebuie să facă asta!”?! Cu siguranță, nu acestea sunt gândurile care-ți trec prin minte… mai degrabă, primul tău gând este: „Sunt oare în pericol?!” Pur și simplu, aceasta este natura umană! În clipa în care ne confruntăm fie și cu perspectiva schimbării, ne simțim numaidecât singuri și neajutorați. Unde găsim putere în astfel de momente? La Dumnezeu! Promisiunea Sa este: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, relaxează-te! Ceea ce este necunoscut pentru tine este pe deplin cunoscut și controlat de către Dumnezeu. Cel care a avut întotdeauna grijă de tine a mers deja înainte pentru a pregăti calea (vezi Deuteronomul 31:8). Această încurajare este Cuvântul Lui pentru tine astăzi!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>