De ce ne-a dat Dumnezeu atât de mult?

   În Efeseni 4.28, Pavel spune: "Cine fură să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit." Cu alte cuvinte, există trei nivele referitoare la felul în care trebuie să ne purtăm cu bunurile: 1) le poţi fura, 2) poţi munci fără să le obţii, 3) poţi munci ca să poţi da şi altora.

   Prea mulţi creştini practicanţi trăiesc la nivelul doi. Aproape toate forţele din cultura noastră îi îndeamnă să trăiască la nivelul doi. Dar Biblia ne împinge în mod implacabil spre nivelul trei. "Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate din destul, să fiţi plini de orice faptă bună" (2 Corinteni 9.8).

   De ce ne binecuvintează Dumnezeu cu abundenţă? Ca să avem destul pentru a trăi şi pentru a folosi apoi ceea ce avem în plus pentru orice fel de faptă bună ce poate înlătura sărăcia spirituală şi materială. Îndeajuns pentru noi, abundenţă pentru alţii.

   Problema nu este cât de mult câştigă o persoană. Marea industrie şi marile salarii sunt o realitate a zilelor noastre şi nu sunt neapărat ceva rău. Răul constă în a fi înşelaţi astfel încât să credem că un salariu cu multe zerouri presupune neapărat şi un stil de viaţă cu tot atâtea zerouri.

   Dumnezeu ne-a creat ca să fim canale ale harului Său. Pericolul constă în a gândi că aceste canale trebuie să fie suflate cu aur. Nu trebuie. Cuprul este suficient.