De 1 martie al femeilor, pentru bărbați

    Afară e un soare tăios ca fosta mea profesoară de biologie. Frumoasă și rece, doamnă și soldat. E un risc să scrii despre femei, dar e un risc și mai mare să nu scrii. Ernesto Sabato glăsuia că, în Evul Mediu, femeia era iobaga bărbatului, dar în realitate era centrul lumii. Acum e centrul lumii, dar în realitate e o sclavă, dar asta numai până la dizolvarea timpului în ceața lăptoasă a veșniciei, când nu vor mai fi nici femei, nici bărbați.

    Vor dispărea azi toate florile de pe tarabele florăreselor, flori aduse din hulita Olandă, ca apoi să putem sta relaxați încă un an, încercând cu succes să recuperăm cheltuiala de început de primăvară prin cămăși călcate, șnițele, aspiratoare subțiind covorul, copii născuți la timp și dolofani, ochelari găsiți în cele mai ciudate locuri…

    Poate de aceea știm atât de bine că femeia ca și soție trebuie aleasă sâmbăta nu duminica, dar asta dovedește o sărăcie a visului. Triumful Martei asupra Mariei. Pentru cei interesați însă, sfatul meu e să alegeți și sâmbăta și duminica, pentru că într-o zi nu o sa vă mai satisfacă doar cămășile călcate la dungă.

    În nici un caz, să nu vă îndrăgostiți primăvara…

    Iar pentru cei nedumeriți de viață, cu buchetul nedăruit în mână, o cugetare a bătrânului Wilde: „Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu înțelese.”

    „La mulți ani!” tuturor celor ce veți primi sau nu flori…