text Devotionale

DATORIA TA FAȚĂ DE COPILUL TĂU (3)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului” (Proverbe 29:17)

După afecțiune și îndrumare, al treilea lucru pe care i-l datorezi copilului tău este mustrarea. Mulți părinți fac greșeala de a le spune copiilor când greșesc, fără a le și explica cum trebuie să se comporte și să-și îndrepte și păstreze un comportament bun. Mustrarea biblică le implică pe ambele. Pentru părinți, fericirea numărul unu (dar care nu apare explicit în Biblie!) este aceasta: „Ferice de părinții chibzuiți.” Dacă mereu îi impui copilului tău reguli, dar nu te joci niciodată cu el, ți-ai pierdut echilibrul. Studiază cu atenție ceea ce a spus Solomon: „Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului.” Cuvântul „a pedepsi” înseamnă a mustra, a dezaproba sau a obliga s-o apuce pe calea dreaptă. Ține minte mereu că disciplina este ca o sabie cu două tăișuri; ea nu este folosită numai pentru a corecta copiii când greșesc, ci și pentru a-i îndruma spre o cale bună. Vei avea parte de rezultate mai bune când întărești o regulă în mod pozitiv, decât atunci când o întărești în mod negativ. Înțelege un lucru: nu este datoria ta să-ți faci copilul fericit; datoria ta este să-l hrănești ca să ajungă la maturitate. Când faci lucrul acesta, fericirea lui este garantată! Așadar, ai face bine să renunți la încercarea de a câștiga premiul de popularitate pentru a fi apreciat de copilul tău. El te va iubi mereu, dar cu siguranță vor exista momente în care nu te va avea la suflet! Nu te lăsa descurajat: „Și asta va trece”! Însă trebuie să administrezi amestecul potrivit de hrană și disciplină… și în cele din urmă va ajunge să te placă din nou. Mai mult decât atât, când va crește, când se va căsători și va avea copii, va avea un model și un plan pentru succes.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>