Dărnicia

    Tatăl meu era pastor în Lusaka, pe atunci un orăşel mic. Într-o zi, în timp ce aştepta autobuzul pentru a merge spre casă, simţi pe cineva trăgîndu-l de haină. Cînd se întoarse să vadă cine este, văzu un biet cerşetor cerînd ceva de mîncare. Tata, înaintat în vîrstă pe atunci, avea la el doar cîţiva bănuţi pentru a plăti preţul biletului de călătorie. "Era o zi toridă" spunea el, "şi la vîrsta mea mă gîndeam la drumul lung pe care îl aveam de făcut. Mă uitam în acelaşi timp la acest om şi am înţeles că poate eu sunt singura lui şansă de a mînca ceva în ziua aceea. Am hotărît să îi dau banii, şi am plecat înspre casă. Nu am făcut decît cîţiva paşi şi am auzit pe cineva în spatele meu: "Hei, pastore, ce faci, unde mergi?" Merg spre casă - răspunse pastorul. "Hai, urcă în maşină", continuă omul. "Înainte însă vreau să mergem într-un loc, şi vreau să faci ceva pentru mine." "Bine" spuse bătrînul pastor, "sunt în maşina ta deci mă supun." Au mers într-un supermarket şi omul a luat două coşuri după care îi ceru tatălui meu să facă ce vede la el. Apoi omul începu să ia din rafturi alimente pînă ce au umplut coşurile; la casă a plătit amîndouă coşurile după care se întoarse spre bătrîn şi spuse: "Acum putem să mergem acasă." Bătrînul pastor stătea în maşină cu lacrimi în ochi şi nu găsea cuvinte să mulţumească; şi-a amintit atunci cuvintele din Luca 6.38.