text Devotionale

Curăția inimii și a vieții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

 

   „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu". (Matei 5:8)

   Curăţia inimii este una din principalele ţinte spre care trebuie să tindem. Trebuie să fim curăţiţi înăuntru prin Duhul Sfânt şi Cuvânt, şi vom fi curaţi în afară prin consacrare şi ascultare. Este o legătură strânsă între inimă şi pricepere: dacă ne place răul, nu putem înţelege binele. Dacă inima este întunecată, ochiul va fi tulbure, cum pot să vadă pe Dumnezeu, aceia cărora le place păcatul?

   Ce fericire să-L poţi vedea pe Dumnezeu: este o rază din cer aici pe pământ! în Domnul Isus, aceia care au inima curată Îl văd pe Tatăl. Îl vedem pe El, adevărul Său, dragostea Sa, sfinţenia Sa, planul Său, atotstăpânirea Sa, caracterul Său, da, îl vedem pe Dumnezeu însuşi în Cristos. Dar aceste lucruri nu pot fi înţelese cum se cuvine, decât când părăsim păcatul. Numai acei care au ca ţintă sfinţenia, pot spune: ”Ochii inimii mele sunt întotdeauna îndreptaţi spre Domnul”. Dorinţa lui Moise: ”Arată-mi faţa Ta” nu se va împlini decât pentru aceia care vor fi curăţaţi de orice păcat. ”Căutaţi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”, striga Pavel; iar Ioan: ”Cel ce are nădejdea aceasta, să-L vadă aşa cum este în slavă, se curăţeşte el însuşi, după cum El este curat”. O, Dumnezeule, zideşte în mine ”o inimă curată”, ca să putem vedea faţa Ta!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

UN OBICEI CARE ÎMBOGĂȚEȘTE VIAȚA
„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem și El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17) O mănăstire europeană veche, situată pe o stâncă înaltă, era accesibilă doar cu ajutorul unui coș care era susț... Citeste mai mult >>
Citate despre credință – Evei 11:6
„Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” - Evrei 11:6„M-am rugat pentru credință, a... Citeste mai mult >>
O MIE PATRU SUTE PATRUZECI
„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12) O femeie a avut odată un vis, în care un înger îi dădea acest mesaj: „Ca răsplată pentru virtuțile tale, suma... Citeste mai mult >>
DĂ LA O PARTE FIREA PĂMÂNTEASCĂ!
„Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna şi apucă-l de coadă…” (Exodul 4:4) Biblia relatează că Moise se afla în pustie și păștea oile socrului său… Odată, a mânat turma până la Horeb, i... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (40)
Slava Domnului (40) Unde, cum și când se manifestă Slava Domnului, în „fii” Tatălui? Fii Tatălui sunt născuți, în Slava Domnului. Sângele Domnului Isus confirmă apartenența la Tatăl nostru, avem ADN-... Citeste mai mult >>
SĂ ÎNȚELEGEM DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU!
„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18) Dumnezeu te iubește necondiționat în orice moment – dar tu trebuie să primești dragostea Lui! Numai atunci când faci asta, poți să-L iubeș... Citeste mai mult >>
SĂ UMBLĂM PRIN DUHUL SFÂNT!
„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Galateni 5:25) Apostolul Pavel precizează acest lucru valoros și valabil și pentru noi: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Problemele... Citeste mai mult >>
Jurnalul lui Amos, păstorul din Tecoa
JURNALUL LUI AMOS Nu am crescut în locuri unde oamenii vorbesc despre destin. Nu am fost format pentru „chemări mari”. Viața mea era simplă: muncă, pământ, animale, tăcere. Și totuși, într-o zi, Du... Citeste mai mult >>
Jurnalul lui Lisias, căpitanul roman
JURNALUL LUI LISIASAm trăit toată viața după reguli clare. Roma m-a învățat că ordinea este mai importantă decât emoția. Că legea este mai importantă decât omul. Dar există momente în care un om întâl... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (39)
Slava Domnului (39) Cine este Slava? A cui este Slava? Pentru cine este Slava! Slava este Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl este Tatăl Slavei, Fiul este Isus Domnul Slavei, și Duhul Sfânt e... Citeste mai mult >>