text Devotionale

CUM STAI CU FOAMEA SPIRITUALĂ? (3)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.” (Psalmul 119:143)

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru medicii pricepuți care știu să diagnosticheze bolile și să prescrie tratamente care vor aduce vindecare și sănătate. Dar iată ceva la care să te gândești: cum ar fi ca bolile noastre legate de stres să poată fi tratate prin meditație, la fel de bine ca prin medicație? Psalmistul a scris: „Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!… Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta.” (Psalmul 119:143-144, 165). Când există un dezechilibru chimic în corpul tău, el trebuie tratat prin medicamente, un regim alimentar diferit și exerciții zilnice. Însă atunci când sufletul îți este flămând până acolo că devine disfuncțional, el trebuie tratat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu vorbim aici despre citirea fugitivă a câtorva versete înainte de-a ne începe ziua…. știm deja că fluturii zboară pe toate florile, dar numai albinele culeg mierea! Uneori trebuie să meditezi mult la un verset înainte de a-i sorbi dulceața; „să-ți întinzi mâinile spre el” și „să meditezi adânc” la el până prinde rădăcină și începe să crească în tine (vezi Psalmul 119:48). Este nevoie de timp pentru a schimba trăsături de caracter imprimate adânc în ființa ta. Este posibil ca Dumnezeu să lucreze într-un anumit domeniu din viața ta mai multe săptămâni sau chiar luni. Obiceiurile și căile noi au nevoie de timp ca să se imprime în tine. Trebuie să recunoști lucrul acesta și să-L lași pe Dumnezeu să-ți descopere și să fixeze noile adevăruri în viața ta. Nu te păcăli singur, crezând că dacă citești un anumit adevăr biblic el va produce o schimbare instantanee. El trebuie aplicat zi de zi, și asta cere timp și meditație!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>