Cum și cui ne închinăm

    Unde ar trebui să se închine oamenii - aceasta este problema adusă în discuție de femeia samariteancă. Isus răspunde, spunând: „Această controversă nu se poate compara ca importanță cu întrebările CUM și CUI să ne închinăm."

    În primul rând, El îi atrage atenția asupra întrebării „cum?” - „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim” (Ioan 4:21). Cu alte cuvinte, nu te lăsa prinsă în controverse neimportante. Este posibil să te închini în zadar lui Dumnezeu, atât în locul vostru de închinare, cât și în al nostru! Nu a spus, oare, Dumnezeu: „Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”? (Isaia 29:13) Întrebarea nu este unde? ci cum?

    Apoi îi atrage atenția, în continuare, spre întrebarea „cui?”: „Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la iudei” (versetul 22). Aceste cuvinte sunt dure. Dar, când în joc se află viața și moartea, vine un moment în care pui problema fără menajamente, așa cum i-ai spune să se lase de fumat unei persoane care are cancer la plămâni. Samaritenii respingeau Vechiul Testament în întregime, în afara propriei lor versiuni, a celor cinci cărți ale lui Moise. Cunoștințele lor despre Dumnezeu erau deficitare. De aceea, Isus îi spune samaritencei că închinarea lor este deficitară. Contează foarte mult dacă Îl cunoști sau nu pe Cel Căruia I te închini!

    Întrebările cruciale sunt cum? și cui?, nu unde?! Închinarea trebuie să fie reală și vitală pentru inimă și trebuie să se bazeze pe o percepţie adevărată cu privire la Dumnezeu. Trebuie să fie în duh și adevăr. Astfel, Isus spune: „Dar vine ceasul, și a și venit, când închinătorii adevărați vor adora pe Tatăl în duh și adevăr” (versetul 23). Cele două cuvinte, duh și adevăr, corespund lui cum și cui, întrebări referitoare la închinare.

    Închinarea în duh este opusul închinării doar prin ritualuri externe. Este opusul formalismului și tradiţionalismului gol. Închinarea în adevăr este opusul închinării bazate pe o perspectivă greșită asupra lui Dumnezeu. Închinarea trebuie să aibă INIMĂ și CAP. Închinarea trebuie să ne antreneze atât emoțiile, cât și gândurile. Adevărul fără emoții produce o ortodoxie moartă și o biserică plină (sau pe jumătate plină) de admiratori artificiali (ca acei oameni care își câștigă existența scriind felicitări pentru diferite aniversări). Pe de altă parte, emoțiile fără adevăr produc o frenezie goală și cultivă oameni superficiali care refuză disciplina unei gândiri riguroase. Însă închinarea adevărată vine de la oameni care sunt profund emoționali, dar iubesc la fel de profund și doctrina corectă. Emoțiile puternice față de Dumnezeu, înrădăcinate în adevăr, reprezintă măduva și coloana închinării biblice.