text Devotionale

CUM SĂ-ȚI ÎNVINGI TEAMA DE EȘEC

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” (Psalmul 37:24)

Fiecare ocazie în viață vine cu o pereche de posibilități: posibilitatea de a reuși, posibilitatea de a eșua. Când vei ajunge la sfârșitul vieții, cele mai mari regrete ale tale nu vor fi legate de eșecurile tale, ci de ocaziile de care nu ai profitat, pentru că ți-a fost teamă de eșec. Așadar, iată câteva principii care să te ajute să-ți învingi teama de eșec: 1) Fii dispus să încerci ceva și să eșuezi în acel ceva. Și când se întâmplă, mărturisește-le oamenilor. De ce? Pentru că așa descoperi că eșecul nu este fatal! 2) Găsește un proiect atât de mare, încât să nu-l poți face fără ajutorul lui Dumnezeu, apoi dedică-i-te! 3) Socializează cu persoane puternice. Observă cum își asumă ei riscuri fără să se teamă. A vedea și a imita este o modalitate excelentă de a învăța. 4) Modul prin care învățăm să facem pași mari prin credință este de a face pași mici în credință. Complimentează o persoană pe care n-o cunoști. Oferă-te voluntar pentru o sarcină suplimentară la serviciu. Abate-te de la drumul tău pentru a ajuta pe cineva în nevoie… 5) Declară război perfecționismului! În loc să aștepți până când poți face ceva perfect, fă tot ce poți și spune-ți: „Deocamdată atâta pot, data viitoare va fi mai bine!” 6) Teme-te și ascultă de Dumnezeu în orice situație. Nu-ți vei învinge niciodată în totalitate temerile, dar le poți diminua astfel încât să aibă mai puțin control asupra vieții tale. Și iată o promisiune din Scriptură pe care să te sprijini: (Psalmul 37:23-24) „Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>