text Devotionale

CUM SĂ SCAPI DE SINDROMUL EȘECULUI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37)

Dacă ai fost abuzat, respins sau abandonat, pericolul este să te rușinezi și să capeți o imagine de sine foarte proastă. Diavolul știe lucrul acesta, așa că îți va ataca încrederea personală ori de câte ori va găsi o portiță. El vrea ca tu să crezi că ești un „neica-nimeni”, pentru că fără încredere nu vei înainta niciodată și nu vei încerca să faci lucrurile pe care vrei cu adevărat să le faci. El nu vrea ca tu să îndeplinești planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Dacă te poate face să crezi că ești incapabil, atunci nici măcar nu vei încerca să realizezi ceva valoros. Și chiar dacă faci un efort, teama ta de eșec îți va pecetlui înfrângerea (la care, din cauza lipsei de încredere, probabil că te așteptai de la început)! Iar acest lucru este adesea denumit „sindromul eșecului”. Eșuezi din cauza unor convingeri greșite, și continui să ai convingeri greșite pentru că eșuezi. Este greu să știi care a fost prima, dar te trezești într-o capcană din care nu poți ieși. Care este răspunsul? Ca un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Biblia spune că ești „în Hristos”; Isus l-a învins pe Satan și a triumfat asupra lui la cruce. Și pentru că ești „în Hristos”, victoria Lui este victoria ta. Așa că ieși din „sindromul eșecului” și începe să ai biruințe în viață. Și nu eu sau vreun alt om îți spune asta, ci Dumnezeu prin Cuvântul Lui: „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Să reținem cuvântul „totuși”: indiferent ce ți s-a întâmplat în trecut, Dumnezeu ți-a pregătit un viitor minunat – dacă te încrezi în El!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>