Cuiul frânt. Parabolă

Zicea cuiul… Eu sunt zdravăn şi drept şi pot desprinde pietre. Dar când Meşterul bătu în el, se îndoi.

Făcu alianţă cu un aliaj mai puternic şi reuşi să pătrundă într-un lemn de esenţă tare. Meşterul dorea cu el să sfărâme şi pietre, dar mai mici. Dar iar se încovoie.

Făcu o alianţă strategică cu un soi de diamant şi fu turnat în tipar de cui, cu oţel în vârf diamantat. Reuşi să spargă pietre aşa cum dorea şi chiar zgârie fierul. Îşi dădu seama că nu poate fi mai tare decât el însuşi.

Cui îi spun aceste lucruri, înţelege bine că orice cui este sortit şi refăcut în puteri pentru a ajunge la idealul lui însuşi şi al meşterului. El nu poate fi mai tare, fără prelucrare şi aşa instantaneu.

De aceea, nu va pierdeţi nădejdea când Dumnezeu nu reuşeşte cu voi idealul pe care, aşa înalt cum vi l-aţi pus, nu l-aţi reuşit. E nevoie şi de alte proceduri, până când reuşeşte meşterul ce doreşte.

Oare cui să-i spui despre cui, când sub poveri nimeni nu se îndoaie, ci rămâne lipsit de importanţă, ruginit şi nelovit, zicând totuşi că poate străpunge stânca şi se laudă cu importanţa lui.

Altă învăţătură de la cui

Cui pe cui se scoate.

El este frate cu omul şi cu fraţii care au fost tari şi pot fi scoşi la lumină de fraţi care au stat deoparte, dar care au fost întăriţi şi diamantaţi prin procedurile Celui ce nu greşeşte niciodată.

Am bătut şi eu un cui într-o parabolă practică, cotidiană, în care ruginirea şi nu baterea e rostul multora ce mai bine şi-ar lua muşchii de la cui şi ar face treabă zilnică, gospodărească şi de alta natură, chiar pentru oameni (de altă natură, adică practică) şi pentru familiile lor. Când l-ar folosi pe cui şi ar face astfel de proceduri, ar înţelege că în lucrurile spirituale, exact ca în cele practice şi naturale, sunt astfel de înţelepţiri, provenind din lucrurile mărunte, care fac credincioşia şi frumuseţea vieţii. Le spun cui vrea şi cui nu vrea, spre mântuire şi spre considerare.

Practica cotidiană e un soi de "bionică" de înţelegere a lucrurilor veşniciei, a educaţiei veşnice şi acum a înţelegerii simbolisticii Scripturii. Dacă lucrurile practice, asociate cu cele din natură, trec ca un fir roşu, instantaneu, prin orice lucru, treabă şi tipar sau simbol corect, omenesc de gândire… atunci se înţelege simplitatea şi desăvârşirea Scripturii şi se bat cuie veşnice în siguranţa mântuirii şi a fericirii viitoare.