text Devotionale

Credință VIE, ori moartă ?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Credința VIE și faptele ei

Credința VIE este credința în, și a lui Isus Hristos.

Pavel în Galateni 2:16 zice: ”Totuși, fiindcă omul nu este socotit neprihănit, prin faptele legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin CREDINȚA în Isus Hristos, iar nu prin faptele legii.”

Iacov 2:17.”Tot așa și CREDINȚA, dacă nu are FAPTE este moartă în ea însăși ”

Două texte care par să se contrazică. Pavel zice CREDINȚA este destul pentru neprihănire, fără fapte, iar Iacov zice, credința fără fapte este moartă în ea însăși. Acum cum este? Pavel și Iacov nu se împotriveau unul altuia, însă erau în conexte diferite. Pavel vorbea despre CREDINȚĂ, ca singura obțiune pentru a intra în mântuire și neprihănire, fără faptele legi, spre care Galateni priveau iarăși. Nu există iertare de păcat prin fapte, oricâte ar fi ele, ci numai prin har și credință, altfel nu trebuia să moară Hristos. Prin CREDINȚĂ primim și Duhul Sfânt și toate binecuvântările vieți veșnice, de aici și de acum, ceea ce prin efortul omului nu se poate câștiga. Iacov era într-un alt context. Vorbea unor oameni care se bucurau că au crezut și erau salvați dar stăteau pasivi, că ei nu mai trebuie să facă fapte, adică să vezi un om gol și să nu-l îmbraci, un om flămând și să nu-l hrănești. Iacov le spunea că, CREDINȚA adevărată se adeverește în fapte inevitabil, dacă nu, este o credință moartă. Și acum dacă credința-i moartă, faptele ei cum sunt? tot moarte, fără valoare. În contextul lui Pavel, era vorba de a face FAPTE care să fie suficiente pentru mântuire și neprihănirea omului, iar asta era imposibil. Iacov vorbea despre FAPTE care însoțesc mântuirea deja realizată prin credință și har, și care DESĂVÂRȘESC mântuirea primită atunci când crezi. Iacov ne aduce în față două exemple de CREDINȚĂ exprimată prin fapte. Avraam Genesa 22:1—19. și curva Rahav, Iosua 2:1-19. Și acum după ce citim cele două texte, putem înțelege deslușit; CREDINȚA a produs FAPTELE, ori FAPTELE au produs CREDINȚA? Când Avraam a auzit glasul și porunca lui Dumnezeu, CREDINȚA lui a intrat în acțiune și s-a transformat în fapte, de credință. Totuși ce credea Avraam? el a luat pe fiul său, lemnele, focul și la drum. A făcut altarul, a pus lemnele, a așezat pe ele pe Isac și când să pună foc, Dumnezeu a zis, stop. Uite berbecul! Ce credea Avraam? El creda că-l va primi pe Isac înapoi din cenușă. Și așa i-a fost socotit; Isac a fost jertfit și primit din morți viu. La fel curva Rahav, ei nu i-a vorbit Dumnezeu direct, doar că auzise despre ceea ce El face pentru poporul LUI, cum El luptă pentru ei și-i face biruitori, asupra tuturor popoarelor. Acest lucru a produs în ea CREDINȚĂ că tot ce iscoadele vorbeau cu, se va împlini, pentru că ea auzise despre Dumnezeul lor. Când curva Rahav a auzit ce spun iscoadele, a crezut și această CREDINȚĂ a intrat în acțiune. Iscoadele au fost ascunse și salvate. Acum întreb; faptele ei au produs CREDINȚA, ori CREDINȚA ei a produs faptele de credință? CREDINȚA a produs fapte, era inevitabil, credința VIE, a produs fapte Vii și care ne inspiră pasiune pentru Dumnezeu și nouă. Credința VIE se manifestă în noi, ne crește pe noi, ne maturizează în credință și rezultă fapte mari, pe care unii nu sunt în stare să le înțeleagă, din pricina unai credințe moarte, care ori îi ține în păcat și nu vor să vină la viață cu Hristos, ori pasivitatea, neresponsabilitatea nu-i lasă să creadă că în Hristos o credință moartă, care nu se exprimă în fapte, nu există. CREDINȚA VIE produce faptele credinței. Amin! Mulțumim Tată, Isuse și Duhule Sfânt!


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>