Credinţa dată sfinţilor odată

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta  nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu"Ef 2:8

   Suntem atat de obisnuiti cu acest dar incat nici nu îi mai simtim valoarea si nici nu ne mai purtam intr-un chip vrednic de  har, si nici de credinta. Credinta nu vine de la om, ci de la Dumnezeu; ea nu se naste in om, ci este sadita in om, ea este primul pas pe care Dumnezeu il face catre  impacarea cu omul. Cea mai mare bariera, si cea mai mare lupta, pe care credinta o va avea de trecut este insasi inima omului si cugetul omului. De cele mai multe ori, placerea si cugetul omului nu  va lasa ca credinta sa  creasca, sa prinda forme, si atunci, intervine harul lui Dumnezeu, si omul, se bucura de un timp mai  mic sau mai mare de  de ingaduinta, timp in care,  Cuvantul Evangheliei face si el eforturi ca sa prinda radacina, si reuseste, pana chiar si pe piatra sa prinda radacina, pana la o vreme. Cele mai mari lucrari se intampla pana la nasterea de sus, nasterea din nou. Cuvantul a fost semanat, credinta  a fost daruita, si pe masura ce Cuvantul isi face loc prin glia  uscata ca sa prinda radacini, si credinta asteapta curatirea cu desavarsire a inimii ca mai apoi, sa poata  din inima omului sa marturiseasca, marturia unui cuget curat;  Dumnezeu se pregateste ca sa mai nasca inca o fiinta noua,  nascuta de sus, nascuta din nou, de aceasta data nu din Adam, ci nascuta din Isus.

   Ziua cind, credinta sadita isi face auzita vocea ei, este ziua cand Cuvantul a ajuns deja sa prinda radacina si sa creasca sub o noua identitate.

   Primul lucru pe care credinta il face in perioada harului este ca sa rastigneasca omul cel vechi cu tot cu patimile lui, apoi sa il ingroape  impreuna cu Isus prin botez, iar apoi sa il aduca la o viata noua pe o cale noua, sub o identitate noua, sub  un nume nou, imbracat cu o haina noua. Credinta  va trai in om atata vreme cat omul va face fapte vrednice de credinta,  fapte ale neprihanirii. Cand  omul nu mai lucreaza neprihanire, cand  faptele bune inceteaza, credinta este moarta in om.

   De aceea, fratilor, este nevoie ca sa ne luptam ca sa tinem credinta vie in noi, sa ne luptam pentru  credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna (Iud 1:3).

   Vei sari ziduri prin credinta, cum zicea David: " cu Dumnezeul meu sar peste  un zid intarit".

   Prin credinta, vei fi incins cu putere. Prin credinta, vei trai in vremuri grele ca in vremurile bune, atunci cind cerurile nu vor mai da ploaie, cand nu va mai fi roua in tara, cand nu va mai fi paine si untdelemn, vei trai prin credinta.

   Prin credinta, si cei din vechime, si cei  de acuma au capatat, si capata o buna marturie.

   Credinta a fost data sfintilor atat pentru a capata mantuire, cat si pentru a capata o buna marturie ca esti placut lui Dumnezeu.

   Rapirea Bisericii se va face prin credinta. Prin credinta, vom trece de pustiul acestei lumi si de pustiirile ei. Prin credinta,  vom intra in Ierusalimul cel nou; prin credinta, vom intra in mostenirea sfintilor in lumina; prin credinta, vom urca pe munte.

   Acum, da, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; 1Cor 13:13

   14 noiembrie 2015. Irlanda

Ciprian Muresan.