text Devotionale

Cortul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: J. Rouw

    Deși nu era un loc de tabără, chiar în mijlocul a mii de corturi se înălța Casa de aur. Corturile nu erau viu colorate, erau cenușii sau negre, adăpostind un popor nomad. Nu numai un trib neînsemnat, ci o națiune formată din douăsprezece triburi, milioane de oameni din poporul Israel.

    Ori de câte ori se deplasau, formau un cortegiu din bărbați, femei, copii și turmele de animale, ce părea nesfârșit. Oriunde trebuiau să-și așeze corturile, formau o tabără mare, bine ordonată, într-un careu: trei triburi spre răsărit, trei spre miazăzi, trei spre apus și trei spre miazănoapte. De fiecare dată, ridicau în centru Casa de aur - din aur și covoare. Era Casa lui Dumnezeu!

    De fapt, acele corturi cenușii nu se potriveau cu această Casă deosebit de frumoasă. Și tot așa, oamenii aceia, nu erau în armonie cu Dumnezeu. Fiecare cort, fiecare familie își avea grijile și necazurile ei, luptele și certurile ei. Dacă am putea privi în aceste corturi, să ascultăm ce se spune! Dacă am putea să privim la fiecare inimă, ce am vedea? Exact aceleași lucruri ca și în casele noastre: egoism, ambiții, gânduri necurate, vrăjmășie, ură...

    De ce este Casa aceea de Aur, Casa lui Dumnezeu, printre acești oameni? De ce vrea Dumnezeu să aibă de-a face cu astfel de oameni? De ce nu-i părăsește, să fie de capul lor? De ce nu stă El doar acolo, în ceruri?

    Dumnezeu vrea să locuiască în mijlocul lor și dorește ca oamenii să locuiască aproape de El. Și nu numai în timpul lui Israel a dorit Dumnezeu să locuiască în mijlocul oamenilor. El dorește să fie printre noi și astăzi, în timpul nostru, tot așa și în viitor, când va fi un cer nou și un pământ nou.

    Casa de Aur, această Casă a lui Dumnezeu, vorbește despre Fiul Său, despre Dumnezeu și cer. Descrierea „cortului” sau a „cortului întâlnirii” în pustie dă amănunte nu numai cu privire la sanctuar, ci are și unele semnificații în legătură cu ele. Ce folos ar putea avea atât de multe capitole ale Bibliei cu indicarea a tot felul de măsuri, greutăți, materiale, culori? Ea ne spune despre gloria cerului, despre cetatea de aur, Noul Ierusalim, că lucrurile de la cort sunt imagini ale lucrurilor din ceruri.

    Și care este centrul cerului? Este minunatul Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos. În cartea Exod, găsim descrierea cortului. Nu este o înșirare uscată a lucrurilor, ci un tablou foarte viu, care ne relevează gândurile Creatorului. Fiecare detaliu este plin de semnificație. Casa aceea nu putea fi făcută potrivit gândurilor oamenilor. În timpul „facerii cortului” se întâlnește frecvent expresia „așa cum Domnul poruncise lui Moise”. Avea să fie așa cum nici un om nu și-ar fi putut imagina!

    Dragii mei, haideți să citim ori să recitim, din cartea Exodul, despre Cortul Lui Dumnezeu! În detaliile acestei Case din pustie, vom putea descoperi Persoana Domnului Isus!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>