text Devotionale

Cioc, cioc. E cineva acolo?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sharon Jaynes

 

Aprilie 5, 2012

Cioc, cioc. E cineva acolo? (Part 3)

Sharon Jaynes

 

Citatul Biblic de azi

 Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.” (Ieremia 7:23)

De la soră la soră

Ieri am scris despre micul meu vecin care şi-a făcut un obicei să intre în casa noastră oricând poftea. După ce l-am învăţat să bată la uşă, dacă nu răspundea cineva, intra oricum.  A fost o poveste distractivă.

                Deci, ce facem noi când batem la uşa Domnului şi nu primim răspuns imediat? Putem spune că avem mai multe opţiuni, dar un lucru este sigur, tăcerea ca şi răspuns din partea lui Dumnezeu nu poate fi interpretată ca însemnând ‚Da’.  ’’Ei bine, Dumnezeu nu mi-a spus ‚nu’, deci, am făcut ceea ce vroiam.’’. Lucrurile nu funcţionează aşa. Se prea poate ca Dumnezeu să aştepte să îi fim ascultători în lucrurile pe care El ni le-a desemnat deja,  înainte ca să ne dea indicaţii pe mai departe.

                Permite-mi să-ţi povestesc despre o perioadă din viaţa mea când Dumnezeu a tăcut. După primul meu an la facultate, m-am hotărât să întrerup studiile şi să lucrez pentru un an şi ceva. După acel prim an, am simţit o dorinţă puternică să mă reîntorc la studii, dar, rugându-mă pentru a şti ce să fac, răspunsul din partea lui Dumnezeu a fost tăcerea. Şi astfel am continuat să muncesc.

                Când primăvara anului care a urmat s-a ivit, dorinţa mea de a mă reîntoarce la facultate s-a ivit de asemeni.  Dar, sentimentul de confuzie, nehotărârea cu privire la ceea ce ar trebui să fac s-a resimţit şi ea. M-am hotărât să vizitez un domn care mi-a fost mentor spiritual în anii mei ca adolescentă. I-am povestit despre nehotărârea mea cu privire la facultate şi seriviciu. Domnul Thorp s-a hotărât să  citim câteva versete din Scriptură despre rugăciune înainte să ne rugăm împreună pentru a primi un răspuns de la Dumnezeu cu privire la direcţia pe care trebuia să o adopt.

                Întâi a deschis la Matei 6:8-15

8 Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.

9 Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

10 vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

11 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;

12 şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

14 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

 Mai apoi a deshis la Matei 18:19

18 Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.

19 Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.

20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”

21 Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”

22 Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

 

-Sharon, a spus acesta, simt că Dumnezeu îţi spune că ai încă resentimente faţă de tată tău, că nu l-ai iertat. Este acest lucru adevărat?

                Moment în care am vrut să îi spun: ‚Stai puţin. Am venit aici pentru a ne ruga cu privire la viitorul meu, nu pentru trecutul meu.’, dar Dumnezeu îmi arăta că din cauza acestei probleme din trecutul meu pe care refuzam să o repar deşi eram perfect capabilă, Acesta nu putea continua lucrarea Lui cu privire la mine.

                Am avut o copilărie agitat. Tatăl meu s-a convertit la Creştinism pe când aveam douăzeci de ani, dar nu reuşisem să îl iert pentru durerea pe care mi-o provocase pe când era încă neconvertit. Ştiam că Dumnezeu îmi poruncise să îl iert, dar nu L-am ascultat. Aşa că, în acea seara, l-am iertat pe tatăl meu pentru toate lucrurile pe care le-a făcut. Într-adevăr, când am făcut-o, Dumnezeu m-a eliberat şi în viaţa mea am reuşit să Îl percep la un cu totul alt nivel, mai profund. (Acesta este lucrul pe care Dumnezeu Îl doreşte de la noi mai presus de orice, intimitate cu el)

                În mod curios, a doua zi, presiunea acelui nor de nehotărâre fusese ridicat de pe umerii mei. Ştiam exact ce trebuia să fac. M-am înscris la facultate, am fost acceptată câteva luni mai târziu, mi-am dat demisia şi am început cursurile toamna ce-a venit. Am întâlnit tânărul care mi-a devenit soţ patru săptămâni după aceea.

               

 

                Nu spun că a fi ascultător într-o singură privinţă în viaţa ta te va face să te îmbogăţeşti, să găseşti bărbatul visurilor tale, ori că vei trăi fericită până la bătrâneţe. Totuşi, cred că uneori Dumnezeu tace datorită faptului că El aşteaptă să ascultăm de ceea ce ne-a cerut în trecut (fie el apropiat ori depărtat) înainte de a ne îndruma pe mai departe.

Hai să ne rugăm

Tată din ceruri, mă rog ca să îmi araţi Tu alte lucruri în care nu am fost ascultătoare ori, nu sunt ascultătoare. Recunosc, sunt anumite lucruri despre care nici nu trebuie să îmi spui, ştiu că nu am fost ascultătoare. Sunt anumite lucruri în viaţa mea la care mi-ai spus să renunţ, dar m-am agăţat de ele. Mi-ai spus să vorbesc anumitor oameni despre Tine, însă eu am refuzat. Sunt anumite lucruri pe care mi-ai spus să le fac prin credinţă, însă am preferat să nu o fac. Arată-mi Doamne, şi dă-mi curaj să trăiesc în supunere în privinţa lucrurilor pe care LE ŞTIU, înainte de a cere direcţie cu privire la lucrurile pe care nu le şti.

În numele Lui Isus, Amin.
Acum este rândul tău
Cu siguranţă unele dintre voi sunteţi supărate pe mine acum. Nu vă învinuiesc. Aceasta este o lecţie greoaie. Lui Philip nu i-a plăcut şi sincer, nici mie nu îmi place. Dar vă iubesc prea mult  de aceea prefer să nu vă gâdil urechile cu lucruri uşoare când eu vreau să vă dau bucate tari.

Deci: există o anumită zonă în viaţa ta în care ŞTI că nu trăieşti în ascultare de Dumnezeu? Eşti dispusă să faci o schimbare? Dumnezeu să te întărească pentru aceasta!

 

 

Mesajul devoţional prezentat mai sus a fost luat din cartea lui Sharon ‚’’Dobândind frumuseţe spirituală’ - Becoming Spiritually Beautiful.

 

Traducerea şi adaptarea oferită de: http://rulerofmyheart.wordpress.com - Lucaci Laura-Otilia - 

 


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>