text Devotionale

Cînd se miră Hristos?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Edward Heppenstall

   „Doamne„, a răspuns sutașul, „...zi numai un cuvînt, și robul meu va fi tămăduit...” Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat. (Mate 8:8,10)

   În evaghelii se precizează numai de două ori că Domnul Hristos S-a mirat: în ocazia în care l-a vindecat pe robul sutașului (Matei 8:5-10) și în ocazia în ocazia în care a văzut necredința locuitorilor Nazaretului (Marcu 6:4,6).

   Cazul sutașului roman este interesnt. Deși nu aparținea poporului iudeu și deși probabil că nu avea o educație religioasă, el a dat dovadă de o credință neîntîlnită în Israel. În cel de-al doilea caz, observăm că locuitorii Nazaretului nu au reușit niciodată să treacă peste faptul că Isus crescuse în mijlocul lor. Ei nu au fost mișcați de ceea ce au văzut la El în cei treizeci de anide cînd Îl cunoșteau, așa cum nu au fost impresionați nici de viața Sa nepătată sau de dragostea și de ascultarea Sa. Motivul a fost lipsa discernămîntului spiritualnecesat pentru a-L recunoaște ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu. „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit (Ioan 1:11).

   Biblia nu afirmă nicăieri că Domnul Hristos S-ar fi mirat de minunile pe care le făcea. Cînd l-a vindecat pe orbul din naștere, cînd l-a înviat pe Lazăr, a lăsat să se înțeleagă că era cît se poate de normal să te aștepți la astfel de lucruri. Noi ne mirăm cînd vedem vindecări miraculoase și refaceri ale sănătății trupești. Impactul acestor manifestări exterioare este de regulă mai mare decît cel creat de restaurarea spirituală a minții bolnave și a sufletului păcătos. Oamenii se arată cu mult mai impresionați de astfel de miracole. Însă Domnul nostru Se mira de lipsa de credință a oamenilor.

   Lucrurile de care ne mirăm arată ce fel de oameni suntem. Ce anume ne impresionează cu adevărat? Ce anume ne captează atenția și interesul? De regulă, ceea ce ne uluiește sunt tragediile vieții. „De ce nu intervine Dumnezeu?” ne întrebăm. Totuși marea noastră nevoie este minunea renașterii și a tranformării spirituale. Marea noastă grijă nu este pierderea proprietății, a sănătății, a banilor sau a poziției. Deasupra tuturor acestora se află obținerea puterii spirituale necesare pentru înfruntarea oricărei încercări și a oricărei crize.

   Hristos Se miră atunci cînd noi suntem gata să dăm dovadă de credință, deoarece credința înseamnă foarte mult pentru mîntuirea noastră și pentru existența noastră cotidiană.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>