text Devotionale

Cel nemulțumit trăiește nefericit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rodica Pele

Am citit o știre cu ceva timp în urmă la care m-am gândit săptămâni la rând și ea m-a motivat să scriu câteva rânduri sperând să fie de folos măcar pentru o persoană care va citi.

Știrea spune că un număr imens de persoane din America nu sunt mulțumite de felul în care i-a creat Dumnezeu și astfel au făcut operații schimbându-se din femei în bărbați și invers. Când am citit știrea am zis, vremurile în care trăim sun mai rele decât au fost cele din timpul Sodomei și Gomorei. Primul lucru când te gâdești la ei este să-i judeci, dar am stat și m-am gândit că fiecare avem nemulțumirea noastră. Probabil dacă am fi nemulțumiți doar odată în viață nu ar fi atât de grav, dar problema e că nemulțumirea ne dă târcoale mereu. În 2 Timotei 3:1-2 scrie ,,Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi… nemulțumitori…” Aici nu spune că unii oameni vor fi nemulțumitori, ci se înțelege că problema aceasta o avem cu toții. Nemulțumiți de felul în care arătăm ne poate controla atât de mult încât să ajungi să-ți faci operații să devii altfel. Știrea de mai sus continua și spunea că mulți din cei ce au făcut operații nu au fost mulțumiți de schimbarea făcută și au cerut să fie operați din nou să fie ca mai înainte.

Când lași starea de nemulțumire să te stăpânească vei ajunge să nu mai fi mulțumit de nimic. Un proverb spune ,,Cel nemulțumit trăiește nefericit”. Cei necăsătoriți sunt nemulțumiți că sunt singuri și ar dori să fie căsătoriți. Cei căsătoriți li se pare prea greu în căsătorie și ar vrea să fie singuri. Soții sunt nemulțumiți de soțiile lor sau soțiile nemulțumite de soți. Alții sunt nemulțumiți de familiile în care s-au născut. Am întâlnit mulți oameni nemulțumiți de țara în care s-au născut și i-am întrebat: Crezi că Dumnezeu a greșit când a decis să fii român? Unii sunt nemulțumiți de religia pe care o au și mereu sunt în căutarea unei biserici noi sau al unui mod nou de închinare. Suntem nemulțumiți de munca pe care o avem, am dori altceva și am uitat de timpul când nu aveam muncă. Atunci am fi muncit orice doar să avem bani. Lista poate continua fiecare ne știm nemulțumirile cu care ne luptăm în fiecare zi. Cred că atât de mult îl supărăm pe Dumnezeu, noi ca și copiii ai Lui, atunci când suntem mereu nemulțumiți! Primim atâtea binecuvântări de la Domnul și în loc să ne numărăm binecuvântările noi facem socoteala a ceea ce nu avem. Dumnezeu ne-a creat într-un mod atât de minunat! Femeile au frumusețea lor, bărbații își au frumusețea lor, nu e nimic de adăugat la ceea ce a făcut Dumnezeu. Să ne prețuim unii pe alții atât timp cât ne avem. Să alungăm orice gând de nemulțumire care vine în mintea noastră cu privire la orice lucru.

Trăiește fiecare zi cu inima plină de mulțumire față de Dumnezeu conștientizând că tot ceea ce face pentru tine e bine și toate situațiile prin care treci te formează pentru a ajunge în Împărăția Lui.

FII MULȚUMITOR CA SĂ TRĂIEȘTI FERICIT!!!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>