text Devotionale

CEL MAI FRUMOS DAR

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Și-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri…” (Matei 2:11)

Despre nașterea Domnului Isus, citim în Biblie următoarele: „După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea… iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” …Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul… Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.” (Matei 2:1-2, 9, 11). Un învățător biblic spunea: „Cred că fiecare vă amintiți relatarea Bibliei despre Nașterea Domnului; cum magii au venit din răsărit conduși de o stea până au ajuns la Sfântul Prunc, cum au intrat și I s-au închinat, așezând înaintea lui daruri prețioase. Maria și Iosif nu au mers să caute daruri. Chiar dacă au fost nevoiți să-și petreacă noaptea într-un staul rece și întunecos, ei nu au trimis mesaje, cerând daruri. Dar pentru că se aflau în centrul planului lui Dumnezeu, El le-a trimis niște magi, pe cămile, încărcați cu provizii. Dacă suntem în voia lui Dumnezeu, El ne va aduce și nouă provizii. Nu trebuie să mergem să le căutăm, ele vor veni la noi. Nu noi trebuie să facem lucrurile să se întâmple, ci Dumnezeu Se va îngriji! „Cămilele” vor veni la fiecare dintre noi dacă rămânem în voia lui Dumnezeu. Singura cale prin care ne putem aștepta la astfel de lucruri este să rămânem credincioși, acolo unde ne-a așezat Dumnezeu. Când începem să credem lucrul acesta, suntem liberi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre. Nu trebuie să stăm toată noaptea plini de teamă și de îngrijorare!” Așadar, dacă-L ai pe Hristos în viața ta, închină-I-te și mulțumește-I!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>