text Devotionale

CE URMEAZA DUPA?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

CE URMEAZĂ DUPĂ ?

"...siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace." 2 Petru 3: 14

Există o curiozitate după nou, după nemaiauzit, după nemaivăzut. Setea aceasta face parte din condiția noastră umană şi de cele mai multe ori ne acaparează atât de mult încât ne defocalizează de la consumarea prezentului şi chiar ne obosește. Cu siguranță nu va este străin ceea ce spun. În țară noastră s-au întâmplat multe în ultima vreme, zicem noi "chiar prea multe", aşa încât ne-am obișnuit oarecum cu "ce n-a mai fost" şi tindem în același timp să ştim "ce va fi". Până la urmă cine va fi primul ministru ? Ce fel de oameni vor fi în guvern ? Vor fi şi dintre cei pentru care ne-am rugat ? Vom avea același parlament ? Oare vor fi 300 ? Rămân tot aproape 600 ? Încurcate sunt planurile omului....cât se poate de clare şi hotărâte sunt planurile lui Dumnezeu. Vreau să şitiți că la Dumnezeu sunt făcute toate calculele, are fixate și numele şi numerele...trebuie să vină doar ziua când ni le face cunoscute şi nouă.
Așadar, s-ar prea putea să emitem păreri nesigure, probabilități. Ce urmează după ? Ce va fi în viitor ? Sunt anumite lucruri cu caracter cert şi pe care trebui să le așteptăm. Ele sunt în desfășurare şi vor cunoaște cât de curând un apogeu, un punct final. Le afirm pe baza Scripturii, nu din preziceri omeneşti, nici din estimări socio-politice, nici din vise, nici din vedenii...convins fiind că nu sunt de neglijat !
- toate lucrurile au să se strice
-va creşte numărul batjocoritorilor şi dimensiunea batjocurii față de tot ce este dumnezeiesc.
-lumea va tăgădui cu bună ştiință dovezile creației lui Dumnezeu
-cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
-venirea Domnului Isus Hristos va fi la o clipeală din ochi.
-cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.
Fiți gata pentru ce urmează după ! Ce am scris e sigur pentru că e din Biblie ! Biblia întotdeauna are dreptate pentru că e de la Dumnezeu !

Pastor Ioan Cocirteu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>