Ce mult îmi plac sunetele româneşti…

Ce mult îmi plac sunetele românesti…

...sunetul motorului de tractor U650 sau modelul U450,

...sunetul motorului de ARO,

...zgomotul motorului de Dacia, doar modelul 1300, simplu, cu carburator [ce dor îmi e de maşina cea veche a tatălui meu, îi ziceam furia roşie:P],

…zgomotul din grajduri,

...mugetul vitelor în drum spre casă şi al viţeilor ce le simţeau apropierea,

...grohăitul porcilor de pe câmp sau în coteţul lor, în timp ce moara sfarmă,

…murmurul apei din vale, asemeni unui susur blând [asemeni cu udatul la răvaş;))],

...căderea apelor unei cascade – o neîntrecută simfonie [deşi am văzut izvorul Dunării, nu se compară cu izvorul din `prunii mulţi`],

…freamătul copacilor în timpul vreunei vijelii în pădure, dar şi liniştea perfectă din aceeaşi pădure, în timpul zilelor caniculare, când cerul e nemişcat,

…strigătele copiilor din pâraiele repezi, vara, în timpul scăldatului sau iarna pe gheaţă, când aceleaşi pâraie sunt nemişcate la suprafaţă,

…sunetul plăcut, aţa de linistitor pentru ureche, deşi istovitor pentru braţe, al coasei în brazda de iarbă, la care se adaugă, nelipsit, foşnetul de la întorsul fânului sau al secerii tăind felurite buruieni şi urzici,

…ploaia... muzica neasemuită a stropilor pe frunzele copacilor sub care ne adăposteam, pe acoperişul colibei [din dâmbul Sandului] ori al casei, al unei terase sau pe plafonul maşinii,

…ţipătul vreunui uliu descriind cercuri pe cer şi strigătul de spaima al vreunui cocoş ce avertiza locuitorii din ogradă,

…aş fi vrut să ascult căderea fulgilor de nea, însă mă mulţumesc să îi privesc,

…frământarea zăpezii sub bocanci şi trecerea roţilor unei maşini prin zăpada ce se topeşte,

…leagănul `personalului` şi ritmul sacadat din mersul său spre Honţ`, scrâşnetul frânelor la fiecare haltă şi fluierul controlorului, dând semnalul de plecare,

…clinchetul soneriei de la bicicleta mea albastră, Hercules [la Pegas nu ţin minte să fi avut:P],

...sunetul înfundat al săriturilor cu ea prin ori peste şanţuri şi zăngănitul aripilor la trecerea peste liniile de cale ferată,

…chemările copiilor la `să vină, să vină`, `mâţa-ascunsa`,

...sau dimineaţa când ne pregăteam pentru şcoală: `hai odată, am zis că plecăm la şi un sfert, nu ajungem primii din clasa...`,

...veselia din pauza mare, piticii vorbind cu gura plină [cei mai mari mâncau în ore, în pauză nu era timp:))],

...cearta pentu o minge sau un loc în echipă, a fost sau nu fault, henţ, gol sau aut,

...mai palpitant – roata făcut în jurul a doi bătăuşi şi încurajările de rigoare,

...profesorii strigând pe holuri după ce s-a sunat,

...strigarea catalogului sau `scoate ce ai în bancă`, în timpul unui extemporal,

...mai târziu, directorul strigând de la geam, văzând o clasă întreagă sărind gardul şcolii [poarta era încuiată=))],

...strigătul de durere, în zile de practica, în momentul arderii cu cositor topit sau curentat de vreun condensator,

...urletele de bucurie [nu exagerez] la terminarea ultimului examen scris şi zborul cărţilor împreună cu caiete prin aer,

...şi, în fine, uralele de după proba de sport, ultima la bac [vorba lu` Gelu, rupt de oboseală: `am luat bacuuu`:))]…

...şi câte ar mai încăpea aici, fără număr...

Dar vă rog să adăugaţi şi voi, să nu scriu doar eu...

Toate astea le-am trăit şi îmi e dor, nu tot timpul şi nu la fel de mult, însă… hmmm… e un… există un altfel de dor… prea bine poate fi exprimat prin versurile unei cântări care zice: `un dor de veşnicie, de Casă m-a cuprins, un dor de-a mea Comoara, de Ţara mea de vis, mi-e dor de-al meu Părinte, ce-n cer mă va primi`…

Şi cine aude, să zică: `Vino, Doamne Isuse`! 

...numai că trebuie nişte curaj, să poţi zice asta…

Cele bune şi veşnice,

Peti