CE ÎNSEAMNĂ SĂ IUBESTI CU ADEVĂRAT

„Dragostea… este plină de bunătate…” (1 Corinteni 13:4)

Una dintre cele mai profunde înțelegeri ale iubirii față de o persoană vine din scrierile lui Pavel: „Chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată…” (1 Corinteni 13:3-8). Ion era căsătorit cu Maria de cincizeci de ani. Într-o seară, în dormitor, Maria îi spune lui Ion: „Când eram tineri mă țineai de mână.” Puțin uimit, Ion o ia pe Maria de mână. „Când eram tineri, te cuibăreai lângă mine,” îi mai spune Maria. Cu mare greutate, Ion o ia pe Maria în brațe. „Când eram tineri îmi șopteai cuvinte frumoase la ureche,” plusează Maria… La care Ion aruncă pătura la o parte și sare din pat. Maria întreabă: „Unde te duci?” La care, Ion: „Să-mi pun dinții, dragă!” Să-i șoptești soției cuvinte pline de dragoste, când ești în floarea vieții și când ai tinerețea de partea ta, pare simplu, nu-i așa? Dar când șoptești aceleași cuvinte: „Te iubesc!” la aceeași ureche, după ani de zile, când acea persoană miroase a mentol, poartă aparat auditiv și proteză dentară – asta cum ți se pare? Extraordinar, nu-i așa? Asta este dragoste!