text Devotionale

CE IMPLICĂ CĂLĂUZIREA?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” (Faptele apostolilor 13:2)

Un grup de credincioși din biserica din Antiohia primului secol creștin se întâlneau regulat dedicând timp semnificativ rugăciunii, postului și închinării. Drept rezultat, Duhul Sfânt le-a cerut: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” De unde au știut ei că Duhul Sfânt le-a spus acest lucru? Pasajul nu spune! Este posibil să fi fost un moment de confuzie? Nu. Au recunoscut ei că Duhul Sfânt îi ghidase? Da! Este un lucru absolut sigur că ei au primit împreună călăuzire de la Dumnezeu. De unde știm? Noi cei de azi – din Biblie, unde citim despre faptele lor făcute prin puterea Duhului Sfânt. Când vine vorba despre călăuzire, una dintre greșelile pe care le facem se numește „încadrare mărginită” Ce înseamnă acest lucru? Că pierdem multe dintre opțiunile pe care Dumnezeu le aduce în fața noastră, din cauza gândirii noastre limitate. Noi vream explicații logice pentru manifestările Duhului! Dar iată ce ne spune Biblia în continuare: „toți… umpluți de Duhul Sfânt… vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” Un autor creștin explică: „Noi ne întrebăm lucruri de genul: „Ar trebui să pun capăt acestei relații, sau nu?” în loc de: „Cum aș putea să fac această relație mai bună?”… Sau „Ar trebui să cumpăr asta sau nu?”, în loc de „Care este cel mai bun mod în care pot folosi acești bani?”… Pe cont propriu, tindem să suferim de prejudecăți de confirmare. Căutăm informații care să confirme ceea ce ne dorim deja, în loc să căutăm adevărul nevăzut, călăuzirea Duhului. Oamenii urmăresc canale prin cablu care le întăresc prejudecățile politice. Pretindem că vrem adevărul, dar ceea ce vrem de fapt este confirmarea pozițiilor pe care le-am stabilit deja.” Isaia a vorbit despre oamenii „care nu vor să asculte Legea Domnului”, ci doreau să audă „lucruri măgulitoare… lucruri închipuite.” (Isaia 30:10). În căutarea călăuzirii, acționează după următorul principiu: fii sincer cu Dumnezeu, deschis și dornic, iar El îți va răspunde! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi? „Umblă cârmuit de Duhul!” (Galateni 5:16)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>