text Devotionale

CE AI ESTE ÎNDEAJUNS (1)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1)

Dr. Joseph Parker, contemporan cu Charles Spurgeon, era pastor la City Temple Church din Londra. Într-o zi, s-a urcat la amvon și a citit acest verset: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic…” După o lungă pauză, a închis Biblia, s-a uitat la adunare și a spus: „Prieteni, asta este suficient!” Și, din punct de vedere scriptural și practic, avea dreptate! Când Dumnezeu este Păstorul tău, chiar „nu duci lipsă de nimic”. Chiar și în cele mai sumbre împrejurări, nu trebuie să te „temi de rău”, pentru că El este întotdeauna cu tine (cf. vers. 4). Și te poți bucura de ceea ce orice ființă umană dorește: belșug și siguranță – deoarece, lui Dumnezeu nu Îi lipsesc abilitățile sau resursele necesare pentru a avea grijă de noi în orice situație (vezi Filipeni 4:19). Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a spus că, deși nu avea nimic, el poseda totul (vezi 2 Corinteni 6:10). Din perspectiva lui Dumnezeu, nu avem nevoie de nimic altceva decât de Dumnezeu Însuși. Biblia ne spune: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32) Și din moment ce El ne-a dat deja cea mai mare comoară a Sa, ne va refuza oare vreo resursă mai mică? Dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ținem minte, în ce privește timpul lui Dumnezeu: 1) Datorită înțelepciunii Sale extraordinare, El decide, iar când va veni momentul potrivit, răspunsul va veni. 2) El ne dă porunci și, dacă nu le ascultăm, răspunsul nu va veni! 3) Credința este esențială pentru a primi răspunsul. Domnul Isus Însuși a spus: „vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24) Așadar, dacă „Domnul este Păstorul tău, nu vei duce lipsă de nimic”! Ce trebuie să faci dacă nu este Păstorul tău? Să-I ceri să te primească în turma Lui!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>